Potrivit sondajului, majoritatea cetăţenilor americani nu sunt împotriva unei "mici invazii extraterestre", deoarece speră că aceşti oaspeţi din spaţiu se vor dovedi prietenoşi, asemeni simpaticului personaj din popularul film al Steven Spielberg, "E.T. Extraterestru".

O supoziţie alarmantă a fost lansată nu demult de cunoscutul om de ştiinţă Stephen Hawking. Potrivit acestuia, extratereştrii care ar ajunge până la Terra ar putea fi "nomazi interesaţi de cuceriri şi colonizări, în scopul exploatării fiecărei noi planete pentru obţinerea de materiale în vederea construcţiei de noi nave cosmice, care să-i transporte mai departe".

"În opinia noastră, problema cercetată este destul de interesantă: de fapt, este ca şi cum ai întreba pe ce candidat l-ar prefera alegătorii la cârma puterii în cazul unei inopinate şi teribile crize, care ar pune sub semnul întrebării însăşi existenţa lumii", interpretează rezultatele sondajului The Christian Science Monitor.

În timpul alegerilor primare ale democraţilor din 2008, Comitetul de acţiuni politice pentru fenomene extraterestre a fost de partea adversarei lui Obama, Hillary Clinton. De aceea, rezultatele noului studiu atestă o oarecare schimbare în opţiunile electoratului, subliniază The Times.

Noul sondaj de opinie a relevat că, în situaţia unui ipotetice întâlniri cu un extraterestru, 22% dintre respondenţi ar încerca să se împrietenească cu acesta, 15% ar încerca să se salveze prin fugă şi doar 2% ar încerca să-l rănească. De asemenea, 11% dintre respondenţi au afirmat că au văzut obiecte zburătoare neidentificate, iar 80% sunt convinşi că autorităţile americane ascund opiniei publice informaţii despre extratereştri.
Sursa: Agerpres