4,6 miliarde de euro ”angajate” prin Programul Operaţional Regional
Prin Regio – Programul Operaţional Regional (POR), derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) au fost semnate circa 2.400 de contracte de finanţare, în valoare totală de aproximativ 4,558 miliarde de euro, conform informațiilor prezentate astăzi în cadrul conferinței de prezentare a raportului anual de implementare a POR.
Până în prezent, au fost finalizate 426 de proiecte la nivelul întregii ţări, în valoare de 257 de milioane de euro şi au fost alocate fonduri nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională în valoarea de aproximativ 2,891 miliarde de euro.
„Suntem ministerul cu cea mai mare rată de contractare a fondurilor europene şi cu o semnificativă contribuţie la creşterea gradului de absorbţie la nivelul întregii ţări. Acest lucru se vede nu numai în cifre. Avem şantiere în fiecare colţ al României, peste tot se lucrează la dezvoltarea infrastructurii atât de necesare. Când vorbim despre cele 2,891 miliarde de euro fonduri nerambursabile aduse deja în România şi despre cele 426 de proiecte finalizate, vorbim despre lucruri care se văd în jurul nostru. Asta înseamnă Programul Operaţional Regional!“, a declarat Răzvan Murgeanu, secretar de stat în cadrul MDRT.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





