Aproximativ 40% dintre români nu ar putea trăi nici măcar o lună din economii, dacă şi-ar pierde locul de muncă în această perioadă, relevă un sondaj online realizat de site-ul de recrutare Myjob.

Pe de altă parte, conform sondajului, 29.35% dintre respondenţi afirmă că economiile le-ar ajunge pentru 30 de zile dacă ar rămâne şomeri, în timp ce 15.87% dintre respodenţi s-ar putea întreţine 3 luni cu banii puşi deoparte.

Abia 7,45% din tre participanţii la sondaj ar putea trăi din economii 6 luni, în timp 7,24% sintre aceştia ar putea să reziste chiar un an.

Sondajul a fost realizat online la nivel naţional, în perioada 19 octombrie-9 noiembrie, pe un eşantion reprezentativ de 5.178 de respondenţi. Dintre aceştia, cei mai mulţi (16%) au o experienţă în muncă de 5 până la 10 ani, alţi 13% lucrează de 3-5 ani, iar 12% dintre respondenţi sunt în piaţa muncii de 10-20 de ani.

Din punct de vedere al nivelului de studii, 33% dintre participanţii la sondaj sunt absolvenţi de facultate, iar 11% deţin şi o diplomă de masterat. Aproape o treime dintre respondenţi (28%) sunt din Bucureşti.

 

Te-ar putea interesa și: