Rachete, bombardamente, ciocniri, apeluri la calm, negocieri prin intermediul Statelor Unite şi al Egiptului, încetarea focului și o “victorie” revendicată de ambele părți. Coregrafia ciocnirilor recurente dintre Israel și Hamas a fost respectată în timpul a zece zile de semi-război. Între timp, 243 de persoane au murit pe partea palestiniană, 12 pe partea israeliană: cel mai greu bilanţ de vieţi omeneşti de la ultimul război deschis din Gaza – din 2014. După încetarea focului de joi seara, calmul poate fi restabilit? Poate că nu, explică directorul de la Iris, dl.Pascal Boniface, autorul cărţii “Înțelegerea lumii” (ed. Armand Colin).

Reporter: Cele zece zile de confruntare au schimbat situația conflictului israeliano-palestinian?

Pascal Boniface: Există elemente noi. În primul rând, ciocnirile interne din Israel între evrei și arabi israelieni. Nu au existat acest tip de ciocniri de la începutul celei de-a doua intifade, în toamna anului 2000. Între ascensiunea extremei drepte în Israel și un fel de disperare în urma adoptării în 2018 a legii care a făcut din Israel statul națiunii evreiești, decalajul s-a mărit. Există încă o ură reciprocă care va fi ceva greu de gestionat de către guvernul israelian, oricare ar fi acesta.

Al doilea element important este deschiderea unei dezbateri în Statele Unite privind caracterul necondiționat al sprijinului pentru Israel. Acest lucru este cu adevărat nou. În timp ce această dezbatere a fost foarte marginală, mulți oficiali aleși, precum Alexandria Ocasio-Cortez, dar și tânărul senator evreu de Georgia, Jon Ossoff, le-au cerut ambelor părți să depună armele. Senatorul Bernie Sanders, de asemenea evreu, solicită în termeni foarte duri să înceteze sprijinul pentru Israel. Chiar înainte de ciocniri, organizația Human Rights Watch, un ONG clasic nu radical, a numit apartheid situația din Palestina ocupată. Deschiderea acestei dezbateri a accelerat decizia de a trece la încetarea focului din partea israeliană.

Reporter: Benjamin Netanyahu este la putere în Israel de mai bine de un deceniu și se spune că succesul său se datorează și faptului că a făcut să “se uite” conflictul cu palestinienii. Este premierul slăbit de această revenire la chestiunea palestiniană?

Pascal Boniface: Nu este cert. Poziția lui Benjamin Netanyahu este fragilă de multă vreme: este implicat într-un proces judiciar și au fost patru alegeri consecutive din care nu a ieșit nici învingător, nici învins. Prin urmare, este întotdeauna oarecum într-o breşă, deoarece rămâne foarte divizibil. Este adevărat că natura relațiilor cu palestinienii nu mai este un subiect de dezbatere în Israel. În trecut, până la începutul anilor 2000, tema principală a campaniei era: “Ar trebui sau nu să negociem cu palestinienii?”. La ultimele patru alegeri, acest lucru nu a fost un subiect. Releele de comunicare ale Israelului în Franța explică deja de ani de zile că acesta nu mai este un subiect strategic central, acordurile diplomatice cu mai multe țări arabe doar au confirmat această retorică.

Dar, atunci când facem pace cu oameni cu care nu suntem în război, acest lucru nu schimbă cu adevărat situația. Chiar dacă israelienii nu mai vor să dezbată afacerea palestiniană, palestinienii nu au dispărut. Sunt mereu acolo, mereu ocupați și există puține șanse să se convertească brusc la virtuțile acestei ocupații. Încetarea focului este bună pentru toată lumea, vom salva vieți omenești, dar fără o rezoluție politică, într-o zi sau alta, vor apărea noi confruntări.

Reporter: Pe partea palestiniană, tensiunile din ultimele zece zile dezvăluie și mai mult neputinţa totală, chiar impotenţa Autorității Palestiniene, care a trebuit să anuleze primele alegeri timp de cincisprezece ani. Va fi obligată să organizeze aceste faimoase alegeri?

Pascal Boniface: Autoritatea Palestiniană este încă sub o presiune teribilă pentru a organiza alegeri. Ba chiar s-ar putea spune că Mahmud Abbas [președintele Autorității Palestiniene] s-a numărat printre abonații absenţi în această perioadă. Legitimitatea sa, care era deja slabă, a fost într-adevăr spulberată: și-a arătat total neputința, expresia este corectă. Abbas este blocat: dacă recurge la alegeri are toate șansele să le piardă și dacă nu recurge la ele, vom vedea că este doar un rege gol, care este menţinut doar printr-o mascaradă, pe baza unui scrutin care a avut loc în 2005. Hamas va putea susţine că ei sunt cei care apără cauza palestiniană în timp ce Mahmud Abbas nu face nimic. Desigur, s-ar putea argumenta că Hamas provoacă și bombardamente mortale, dar ceea ce contează este faptul că el le redă o oarecare mândrie palestinienilor.

Reporter: O victorie a Hamas la ipotetice alegeri viitoare ar agrava situația sau ar putea contribui la normalizarea ei?

Pascal Boniface: Depinde dacă occidentalii vor accepta sau nu vor accta să negocieze cu Hamas. Cât timp nu vor recunoaşte mişcarea, spunând că este o mișcare teroristă, ceea ce au făcut înainte pentru Organizația pentru Eliberarea Palestinei [pe care Yasser Arafat a condus-o mult timp], lucrurile nu vor avansa. Cu toate acestea, nu reprezentanții externi sunt cei care trebuie să aleagă reprezentanții Palestinei. Palestinienii trebuie să decidă, nu occidentalii în care ei nu au mare încredere. Din acest punct de vedere, declarația Angelei Merkel că nu este împotriva “contactelor indirecte” cu Hamas este extrem de importantă. Deoarece provine de la unul dintre principalii lideri europeni, mai ales că este vorba despre Germania, ţară în care până acum era interzis să se facă ceva ar putea jigni Israelul. Acest tip de declarație este un avertisment extrem de important pentru Israel.