Însă 2013 a mai avut și alte evenimente ce vor rămâne memorabile în fața justiției, scrie Business Insider, realizând lista celor 19 jafuri care au marcat anul.
Cannes, magnet pentru actori și hoți
Bijuteriile au atras întotdeauna, inclusiv hoții. În perioada festivalului de la Cannes, la o petrecere mondenă care aduna toate starurile de renume, s-a furat un colier de diamante, în valoare de 2,6 milioane de dolari, în contextul în care era păzit de 80 de persoane. Cel puțin 20 de fotomodele prezente la petrecere aveau la gât colierul din ultima colecție a casei de bijuterii elvețiene De Grisogono. În cadrul aceluiași festival, hoții au făcut să dispară un alt colier, de data aceasta al casei Chopard, în valoare de un milion de dolari.
Tot bijuterii în valoare de 3 milioane de dolari au fost furate și în Statele Unite, dintr-o casă din Florida. S-au furat ceasuri și bijuterii, hoții fiind prinși în urma declanșării sistemului de alarmă al vilei. În alt stat , Pensilvanya, trei bărbați au furat ceasuri, inclusiv Rolex, în valoare de 4-5 milioane de dolari.
Un alt jaf de bijuterii ce a marcat ultima perioadă s-a întâmplat la Paris, într-unul dintre magazinele emblematice ale capitalei Franței. Hoții au sustras din Printemps bunuri în valoare de aproape 4 milioane de euro. Spargerea a fost ca în filme, hoții purtând măști și veste anti glonț.
Și păstrând registrul, niște hoți au furat diamante în valoare 50 de milioane de dolari dintr-un avion de pe Aeroportul din Bruxelles cu destinașia Zurich.
Jaf la poștă
Câțiva angajați ai POștei Macedoniene, împreună cu rudele și prietenii lor, au furat 2,7 milioane de dolari, de la o unitate aflată la periferia orașului Skopje. Angajații au fost arestați, inclusiv șeful direcției de securitate, doi poștași și directorul sucursalei. Banii erau destinații teroriștilor ce luptau împotriva poliției macedoniene.
Tot la Poștă, de data aceasta în Atlanta, niște angajați au furat cecuri de trezorerie în valoare de 3 milioane de dolari.
Scumpul vin al clientului
Un angajat al unei companii care se ocupa de depozitarea vinului a păgubit un client de 2,7 milioane de dolari, furându-i mai mult de 1.000 de sticle de vin vechi, de Bordeaux. Înlocuirea sticlelor de vin s-a făcut în perioada 2008-2012. Sticlele se vindeau la licitație, angajatul fiind ajutat de un prieten. Hoțul riscă 16 ani de închisoare.
Electronice scumpe
POliția americană a arestat anul acesta o familie de țigani, responsabilă de furtul de electronice, în valoare de cel puțin 3 milioane de dolari. Familia – 2 bărbați și 2 femei – a fost arestată în luna martie 2013. Furturile se realizau în magazinele din întreaga Americă, inclusiv din unități ale Apple sau Best Buy.
De amorul artei
Un tablou original de Monet, dar și câteva sculpturi de valoare, evaluate la 5 milioane de dolari au dispărut dintr-o casă din California, în luna iunie. Zona – Santa Fe – este cunoscută drept una bogată, venitul mediu anual pe cap de locuitor fiind de 188.000 de dolari.
Dar nu-i cel mai important jaf de artă. La acest capitol, românii au doborât recordul. 7 picturi în valoare de 66,5 milioane de dolari au dispărut dintr-o galerie din Rotterdam, vinovați pentru acest lucru fiind hoții noștri. Printre operele furate se aflau picturi de Monet,Picasso și Matisse. Hoții le-au furat în mai puțin de 2 minute.
Furtul din tren
Se întâmplă și la americani. În luna martie,3 bărbați au marcat singurul furt de cupru din istoria Arkansas-ului. Paguba se ridică la 5,5 milioane de dolari, iar hoții au jefuit un tren de marfă. Furtul de cupru a devenit o epidemie națională în SUA, costând statul 1 milaird de dolari pe an.
Băncile și comorile lor
Nici băncile nu au fost ocolite. Cinci bărbați au furat aproape 6 milioane de dolari, banii fiind scoși,v surprinzător, prin acoperișul a 3 bănci. Schema a fost pusă la punct amănunțit, hoții realizând găuri în acoperiș pentru a sustrage banii.
Un alz caz impresionant s-a întâmplat în Siria, unde o bancă aproape că a pierdut o cincime din capitalul său, mai exact 10 milioane de dolari. Banii au fost furați dintr-o bancă din Damasc, în luna ianuarie. Jaful vine pe fondul crizei politice ce are loc în Siria, astfel că la nivel național au fost înregistrate câteva cazuri de furturi substanțiale.
Alți hoți mai inventivi au atacat Volksbank din Berlin, prin crearea unui tunel, surpinzând poliția. Hoții au scos mai bine de 100 de cutii de depozit, valoarea estimată fiind de 13,3 milioane de dolari.
Un altfel de sirop
Ce înseamnă să furi 10.000 de butoaie de sirop de arțar de cea mai bună calitate? Un jaf de 18 milioane de dolari, mai exact. Hoții au păgubit astfel un depozit din Quebec, Canada. Planul a vizat închirierea depozitului pentru o afacere diferită de cea a producătorului de sirop,  tocmai pentru a nu atrage atenția. Quebec produce 90% din cantitatea de sirop produsă la nivelul Canadei, jaful fiind extrem de semnificativ.
Prescripție de 50 milioane de dolari
Un bărbat din Miami a pledat vinovat anul acesta, recunoscând că a furat  medicamente de peste 50 milioane de dolari, de la un laborator din Connecticut.


Te-ar putea interesa și: