Cifrele publicate de Eurostat sunt superioare estimărilor analiştilor, care în cazul zonei euro mizau pe o creştere de 0,2% în perioada aprilie-iunie 2013, după şase trimestre consecutive de contracţie care corespund celei mai lungi recesiuni din istoria zonei euro.

Primele două economii din zona euro (Germania şi Franţa) au înregistrat creşteri economice peste aşteptări, 0,7% şi respectiv 0,5%. O altă veste bună este că Portugalia a ieşit din recesiune în al doilea trimestru al acestui an, graţie unui avans al PIB de 1,1%, prima creştere a PIB-ului înregistrată în ultimii doi ani.

În pofida acestor veşti bune, analiştii subliniază că este prea devreme să declarăm victoria.

‘Dacă zona euro a ieşit din recesiune, criza datoriilor din cele mai fragile ţări nu s-a încheiat încă’, estimează Jonathan Loynes, analist la Capital Economics.

În ritm anual, trimestrul al doilea 2013 comparativ cu trimestrul al doilea 2012, zona euro a înregistrat o contracţie a PIB de 0,7%, iar UE 28 a înregistrat o contracţie de 0,2%, însă această scădere vine după ce în primul trimestru PIB-ul a scăzut cu 1,1% în zona euro şi cu 0,7% în UE.

În cazul României, potrivit datelor preliminare publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică /INS/, în al doilea trimestru din 2013, PIB a înregistrat o creştere anuală cu 1,3% pe seria brută şi cu 1,2% pe seria ajustată sezonier. De asemenea, Produsul Intern Brut în trimestrul II 2013 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,3% comparativ cu trimestrul I 2013 (date ajustate sezonier).
Sursa: Agerpres


Te-ar putea interesa și: