Conform sursei citate, la Ministerul Energiei se va negocia oferta depusă de firma din Ucraina pentru cumpărarea activelor termocentralei în cadrul procedurii de lichidare. Preţul de pornire este de 20 de milioane de euro.

”Termocentrala de la Doiceşti (…) a închis-o Emil Boc prin acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional în anul 2009. Din 2010 au rămas 40 de salariaţi şi facem eforturi şi eu şi Ministerul Energiei pentru a găsi o soluţie de salvare a ceea ce se mai poate salva. Există o societate comercială din Ucraina care a depus o ofertă de cumpărare a activelor în cadrul procedurii de lichidare şi în datele de 16 şi 17 august, la Ministerul Energiei, vor avea loc negocieri pe marginea ofertei de cumpărare. Preţul este, aşa informativ, de circa 20 milioane euro, preţul de pornire a discuţiilor”, a precizat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

Acesta spune că o firmă din China, care s-a mai arătat interesată de Termocentrala de la Doiceşti, va reveni pentru negocieri.

”A revenit, prin intermediul unei Asociaţii a Producătorilor de Energie din România, firma din China, CNEEC, care este aşteptată de mine în perioada următoare. Au înţeles că varianta pe care au propus- o, cu finanţare prin credit, nu este fezabilă şi reluăm discuţiile pentru o investiţie directă, dacă, sigur nu va veni prea târziu, după ce se adjudecă activele în cadrul procedurii”, a mai spus Ţuţuianu.

O a treia variantă pentru termocentrală, spune Ţuţuianu, ar putea fi o investiţie din Italia.

”Voi merge în luna august în Italia, la Bologna, pentru că am intrat în contact şi am şi avut o primă discuţie cu reprezentanţii unei firme importante în producţia de energie electrică din Italia, energie electrică produsă din deşeuri. Discutăm cu o firmă aproape gigant în domeniul producţiei de energie electrică”, a adăugat Ţuţuianu.
Sursa: Agerpres