Manolescu: Anul acesta am putea avea prevederi fiscale pentru crearea structurilor de tip holding în România
Anul acesta am putea avea în România prevederi fiscale care să permită companiilor să îşi gestioneze afacerile în regim de tip holding, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Dan Manolescu.
‘Anul acesta am putea avea prevederi fiscale care să favorizeze crearea structurilor de tip holding şi în România, astfel încât să nu mai fie necesar ca antreprenorii care doresc să îşi gestioneze o structură la nivel de holding să se ducă în Cipru sau în altă parte’, a precizat Dan Manolescu, la o conferinţă despre evoluţii recente în materie de fiscalitate internaţională organizată de PwC România.
Secretarul de stat a subliniat că nu are în vedere elaborarea unei Legi a Holdingului în acest an, însă vor fi prevederi fiscale care vor crea un regim favorabil unei astfel de structuri, chiar dacă ea nu există ca şi definiţie juridică. Întrebat de jurnalişti când vor exista aceste prevederi fiscale, Manolescu a spus că acestea ‘ar putea avea loc cât mai curând’.
‘Sperăm cât de repede. Anul acesta sperăm, iar dacă nu, poate va fi la proiectul de modificare a Codului Fiscal. Să fie introduse în proiectul de Cod Fiscal care este în lucru şi să se aplice începând cu 1 ianuarie 2014. Dar sperăm să fie discutat şi implementat din acest an’, a declarat secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice.
Sursa: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





