Întrebat spre ce domeniu urmează să fie direcţionată prima transă din datoria Rompetrol de 200 de milioane de euro premierul a arătat că a fost formată o echipă de negociere şi cel mai important lucru este că ”s-a ajuns la un acord, care înseamnă 200 de milioane (n.r euro) pentru o parte din acţiuni şi renunţarea la litigiu”.

”Cu Rompetrol avem un litigiu de foarte mulţi ani, un litigiu în care nimeni din partea română nu a avut curaj să ia decizii. Să negocieze şi să ia o decizie. În ceea ce mă priveşte, cu mandatul pe care mi l-am asumat, acela de a rezolva tot ce nu s-a rezolvat în ultimii 10 sau 20 de ani, am format o echipă de negociere, s-a ajuns la un acord, care înseamnă 200 de milioane pentru o parte din acţiuni şi renunţarea la litigiu, ştiţi că noi avem procese în instanţă între statul român şi Rompetrol, dar mai important decât cei 200 de milioane este obligaţia celor de la KazMunayGaz de a face un fond de investiţii de un miliard în România. Prima investiţie importantă cred că se va face tocmai în actuala rafinărie şi mai departe în terminalul de la Năvodari, de la Midia, un miliard, dincolo de 200 de milioane pentru buget. Un miliard care se investeşte în România este un lucru foarte bun şi la fel voi face pentru toate celelalte companii, care vor să investească în România”, a explicat premierul.

Victor Ponta declara, la 13 februarie, că dacă nu se va ajunge la o înţelegere între statul român şi Rompetrol în privinţa creanţei datorate de companie, o decizie a instanţei ar putea duce la noi repercusiuni.

‘Este un proces pe rol. Luni, este noul termen. Oferta celor de la Rompetrol era greu acceptabilă de autorităţile române. Acum sunt negocieri. Dacă ajungem până luni la o înţelegere, cu atât mai bine. Dacă nu, decide instanţa. În funcţie de decizie, pot apărea şi alte repercusiuni. Sper că putem să ajungem la un acord benefic, atât pentru stat, cât şi pentru Rompetrol’, afirma premierul.

Statul român deţine în prezent, prin Ministerul Finanţelor Publice, 44,69% din acţiunile companiei Rompetrol Rafinare după ce, în 2010, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) Rompetrol a decis conversia în acţiuni a unor datorii către stat ale companiei. În Hotărârea AGA din 30 septembrie 2010, a fost aprobată majorarea capitalului social al companiei cu 1,9 miliarde lei, emiterea de noi acţiuni şi atribuirea acestora, în mod direct către stat, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice.

În anul 2003, statul, prin Ministerul Finanţelor Publice, a subscris obligaţiuni emise de societatea Rompetrol Rafinare Constanţa în valoare totală de 2.177.699.871,86 lei, prin anularea obligaţiilor bugetare reprezentând taxa pe valoarea adăugată, accize, contribuţia la Fondul special al drumurilor publice, precum şi majorările de întârziere, dobânzile, penalităţile şi penalităţile de întârziere – datorate şi neachitate de către companie. Scadenţa pentru răscumpărarea obligaţiunilor a fost stabilită pentru 30 septembrie 2010, dată la care AGEA Rompetrol rafinare a decis majorarea capitalului societăţii cu 1,971 miliarde de lei.
Sursa: Agerpres

Te-ar putea interesa și: