O modificare fiscală controversată este introducerea unei cote majorate de impozitare a veniturilor obținute din România de nerezidenți, când plata se face către un stat cu care Romania nu are încheiat un instrument juridic pentru schimbul de informații. Prevederea a apărut în contextul recomandărilor Comisiei Europene privind „planificarea fiscală agresivă“, transmise în decembrie 2012 statelor membre, și se aplică începând cu 1 februarie 2013.
Regulile fiscale anterioare prevedeau o cotă-standard de impozitare la sursă de 16% pentru veniturile obținute din România de nerezidenți. Pentru reducerea impozitului la sursă, nerezidentul putea beneficia de aplicabilitatea legislației europene sau a convențiilor de evitare a dublei impuneri (CEDI) între România şi alte state.
Conform noilor modificări din Codul fiscal, cota de 50% se aplică doar plaților către state cu care România nu are acorduri pentru schimbul de informații. Așa cum e redactat în prezent Proiectul de norme la Codul fiscal, impozitul majorat se va aplica chiar dacă rezidența beneficiarului e într-un stat cu care Romania are încheiata o CEDI. Totuși, Normele nu au fost încă publicate, ceea ce atrage speranța unei modificări, din cauza consecințelor majore ale aplicării în forma actuală. Pe site-ul Ministerului Finanțelor a fost publicată însă lista statelor cu care Rom]nia are încheiat un instrument pentru schimb de informații: țări membre UE, statele cu care Rom]nia are încheiate CEDI și Guernsey. Printre țările cu care România nu are încheiat acord, enumerăm Argentina, Brazilia, Chile etc.
Chiar dacă intenția Guvernului de a limita tranzacțiile cu așa-zisele „paradisuri fiscale“ poate fi bună, modalitatea de punere în aplicare generează dificultăți practice, dar și consecințe discriminatorii pentru nerezidenți.
Exemplificăm situația unei companii olandeze care a acordat finanțare unei companii românești și obține în acest sens venituri din dobânzi. Până la finele lui ianuarie, compania olandeză putea beneficia de scutire privind impozitarea la sursă în Romania, prin aplicarea CEDI Romania-Olanda. De la 1 februarie însă, rezidența fiscală a beneficiarului dobânzilor devine irelevantă dacă plata e făcută într-o jurisdicție fără acord pentru schimb de informații cu România. Astfel, dacă firmei olandeze i se va plăti dobânda într-un cont bancar din Brazilia, plata trebuie supusă unui impozit de 50%. Impozitarea majorată nu ține cont de prevederile CEDI, în defavoarea nerezidenților. Problemele generate de această nouă prevedere sunt multiple, cu consecințe atât pentru nerezidenți, cât și pentru contribuabilii români.
Primul articol al Codului fiscal prevede prevalența CEDI asupra legislației fiscale interne. Mai mult, articolul 118 conține prevederi privind aplicabilitatea CEDI în cazul în care e mai favorabilă decât legislația domestică. În plus, articolul 11 din Constituția României prevede că orice tratat ratificat de Parlament face parte din dreptul intern, iar statul trebuie să îndeplinească întocmai obligațiile ce-i revin în baza acestuia. Se poate astfel argumenta că, în baza celor de mai sus, CEDI nu se vor mai aplica în litera și spiritul legii, nemaiținându-se astfel cont de rezidența partenerilor comerciali, ci doar de locul unde se face plata.
Relaţii comerciale descurajate
Prin aplicarea acestei prevederi, statul român descurajeaza relațiile comerciale cu partenerii de afaceri localizați în statele care nu îndeplinesc noile condiții. La o primă vedere, contribuabilii români vor fi descurajați să înceapă sau să continue relațiile comerciale cu peste o sută de state din lume, în condițiile în care România are încheiate 85 de CEDI.
Consecințele se pot răsfrânge și asupra contribuabililor români. Aceștia trebuie să calculeze, să rețină și să plătească la bugetul de stat impozitul reținut nerezidentului. Când contractul dintre părți prevede plata unei sume nete de impozit, societatea românească va ajunge să suporte costuri duble pentru suma negociată în contract. Continuând exemplul de mai sus, dacă firma românească plătește într-o lună o suma brută de 100 de euro nerezidentului olandez, va suporta deopotrivă pe cost propriu un impozit de 100 de euro datorat bugetului de stat.
O altă problemă practică este verificarea destinației fiecărei plăți făcute de un contribuabil român. Acesta va trebui să se bazeze pe informațiile furnizate de beneficiarul nerezident, fără a le putea verifica mereu validitatea. În cazul unor informații incorecte, posibilele implicații fiscale vor apărea la nivelul contribuabilului român în cazul unei inspecții fiscale.
Dacă autoritățile din România nu vor modifica această prevedere, se pot resimți efecte negative la nivelul investițiilor străine, comerțului exterior și asupra economiei interne.
O soluție poate fi publicarea unei așa-zise „liste negre“ a statelor în relație cu care această prevedere s-ar aplica. Altfel, povara fiscală poate ajunge la nivelul contribuabililor romani ce au relații comerciale cu state cu care există un potențial de dezvoltare semnificativ (ex. Brazilia, Argentina). În plus, vor fi contribuabili care vor ataca legitimitatea și poate constituționalitatea noului amendament. Deci, putem asista la o taxare suplimentară a contribuabililor români, dar și la creșterea dosarelor deschise împotriva statului, ce pot reduce efectele scontate la nivelul bugetului de stat.

Silviu Sandache, senior manager taxe, Maria-Cristina Florea, senior consultant taxe, Mircea Marculescu, consultant taxe