‘Astăzi nu va fi nicio decizie, este doar o informare, vom avea o nouă sesiune în decembrie, ştiţi poziţia noastră, două rapoarte MCV consecutive trebuie să fie pozitive, aceasta este poziţia guvernului olandez’, a declarat Fred Teeven presei.

Întrebat ce progrese aşteaptă în combaterea corupţiei în cele două ţări pentru ca Olanda să-şi schimbe poziţia privind aderarea lor la zona de liberă circulaţie, ministrul olandez a răspuns: ‘Trebuie să fie două rapoarte pozitive la rând, în acest moment nu este cazul, vom vedea care este situaţia în decembrie’.

Aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen figurează pe agenda reuniunii de joi a Consiliului (JAI) ca discuţie privind aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului Schengen. Proiectul anterior al ordinii de zi prevedea o decizie, dar acesta a fost modificat miercuri, după ce a devenit evident că nu există un consens în rândul statelor membre privind o eventuală extindere a spaţiului de liberă circulaţie.

Conform unui comunicat al Consiliului UE privind subiectele de pe agenda reuniunii JAI de joi, ‘Consiliul va avea o discuţie privind aplicarea integrală a prevederilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România’.
Sursa: Agerpres