Fostul mare campion Ivan Patzaichin a aprins primul torţa olimpică, pe espalanada de la COSR, şi a alergat primele sute de metri pe traseul ce a cuprins principalele artere bucureştene. Fostul canoist nu este la prima sa experienţă de acest gen, el fiind component al ştafetei ce a purtat torţa olimpică în 1972, când flacăra Jocurilor Olimpice de la Munchen a trecut prin ţara noastră.

Ultimul purtător al ştafetei, cel care a reaprins flacăra de la sediul COSR, a fost sabrerul Florin Zalomir. El a precizat că este deosebit de onorat să poarte însemnele spiritului olimpic. Între primul şi ultimul alergător s-au aflat printre alţii Sandra Izbaşa, Alin Moldoveanu, Gabriela Szabo, Marius Urzică, Camelia Potec, Marian Drăgulescu, Paula Ivan, şi Sorin Babii. Pe traseu, flacăra a mai fost purtată şi de persoane cu dizabilităţi, în scaune rulante.

Numeroşi oameni politici, inclusiv preşedintele României, Traian Băsescu, ministrul tineretului şi sportului, Nicolae Bănicioiu, vice-premierul Gabriel Oprea, au salutat prezenţa simbolului olimpic pe străzile Capitalei.

În grupul de alergători care a însoţit permanent ştafeta s-a aflat şi Ilie Roşu, de 52 de ani, care a purtat drapelele României şi CIO. El a început să alerge în urmă cu patru ani, iar de atunci a participat la 50 de maratoane. Următoarea cursă, cea cu numărul 51, va avea startul chiar pe 16 februarie, la Rîşnov, în preziua debutului, Festivalului Olimpic al Tineretului European 2013. Ştafeta olimpică a fost permanent însoţită de echipaje ale Poliţiei, Jandarmeriei, Pompierilor, Salvării, de numeroase maşini ale jurnaliştilor.

Flacăra a parcurs Bulevardul Kiseleff până în Piaţa Victoriei, prin faţa Muzeului Antipa, pe la Palatul Victoria, după care a străbătut toată Calea Victoriei. Drumul a continuat pe Bulevardul Naţiunilor Unite, Bulevardul Haşdeu, cartierul Grozăveşti, Palatul Cotroceni, Pasajul Basarab, bulevardele Banu Manta, Ion Mihalache şi Ion Mincu, Piaţa Charles de Gaulle, de unde, pe Bulevardul Constantin Prezan, flacăra a revenit la Arcul de Triumf, în faţa Casei Olimpice.

Profitând de o zi fără ploaie, numeroşi bucureşteni au salutat trecerea flăcării olimpice, pe principalele artere ale oraşului.

Flacăra Olimpică a fost aprinsă pe 2 februarie, în cadrul unei ceremonii speciale organizate la Atena, şi a ajuns la Bucureşti a doua zi. La Casa Olimpică, flacăra a fost aprinsă pe un soclu de către exploratoarea Uca Marinescu, în cadrul unui eveniment special care a păstrat fastul şi simbolistica ceremoniilor olimpice.

Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) se va desfăşura în judeţul Braşov, la Predeal (schi fond şi snowboard), Cheile Grădiştei – Fundata (biatlon), Poiana Braşov (schi alpin, patinaj artistic şi patinaj viteză), Braşov (hochei) şi Râşnov – Valea Cărbunării (săriturile cu schiurile).

Festivalul a fost inclus pentru prima dată în calendarul Comitetelor Olimpice Europene în anul 1991. Iniţiatorul Festivalului a fost Jacques Rogge, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic.

Ediţiile de iarnă ale FOTE au început în anul 1993 în Italia, desfăşurându-se apoi în Andorra, Suedia, Slovacia, Finlanda, Slovenia, Elveţia, Spania, Polonia, Cehia în 2011 şi cea de a 11-a ediţie în România.
Sursa: Agerpres