Citând surse din interiorul companiilor, Nikkei susţine că Apple a cerut firmelor nipone Japan Display Inc şi Sharp Corp precum şi celei sud-coreene LG Display Co Ltd să-şi reducă la jumătate livrările de paneluri LCD, faţă de un plan iniţial de aproximativ 65 milioane ecrane pentru perioada ianuarie-martie 2013. În plus, firma americană şi-a redus comenzile şi pentru alte componente iPhone.

Dacă informaţia va fi confirmată, aceasta ar fi un nou argument pentru acei analişti care susţin că vânzările de iPhone 5 nu sunt atât de mari pe cât se preconiza.

În schimb, rivalul sud-coreean Samsung a anunţat luni că vânzările globale de smartphone-uri Galaxy S au depăşit pragul de 100 de milioane de unităţi, de când a fost lansat primul model al gamei, în urmă cu trei ani. Cel mai recent model, Galaxy S3, a înregistrat vânzări de peste 40 milioane de unităţi de la lansarea sa în urmă cu şapte luni.

Apple a dezvăluit în data de 12 septembrie noul iPhone 5, la mai puţin de un an de la lansarea modelul iPhone 4S. Mai subţire (7,6 milimetri), mai uşor (112 grame) şi cu o diagonală a ecranului mai mare (4 inch) decât predecesorul model, iPhone 5 era destinat să crească competiţia pe piaţa smartphone. Comercializarea noului smartphone iPhone 5 a început din 21 septembrie pe pieţele din SUA, Japonia, Hong Kong şi Singapore, la un preţ de pornire de 199 de dolari.
Sursa: Agerpres