Potrivit cercetării, care analizează rezultatele legate de exploatarea şi producţia globală şi regională (E&P) în rândul a 75 de companii, pe o perioadă de cinci ani (2009 – 2013), totalul cheltuielilor de exploatare a ajuns mai mult decât dublu, în decursul a cinci ani, de la o valoare de 315 miliarde dolari, în 2009, la o valoare de 678,9 miliarde dolari, în 2013.

Una dintre componentele cheie care a generat creşterea cheltuielilor totale au fost costurile de achiziţie ale proprietăţilor, care au explodat în 2013, atingând 115,6 miliarde dolari, cel mai mare nivel de pe parcursul întregii perioade analizate.

Costurile nedocumentate privind achiziţia de proprietăţi au atins 63,1 miliarde dolari în 2013, reprezentând o creştere de 24% faţă de 2012. SUA, Africa şi Orientul Mijlociu au fost singurele regiuni unde s-a înregistrat o scădere a acestor costuri în anul 2013.

Cheltuielile totale de capital ale companiilor analizate au atins 678,9 miliarde dolari, în 2013.

Cheltuielile de explorare au crescut cu 5%, la nivelul de 83,6 miliarde dolari în 2013, faţă de 83,4 miliarde dolari în 2012, creşterea cheltuielilor din Brazilia înregistrată de Petrobras contribuind semnificativ la volumul total. În acelaşi timp, cheltuielile de dezvoltare au crescut cu 8% în 2013, atingând nivelul de 411,2 miliarde dolari.

La nivel regional, Asia-Pacific a înregistrat cea mai mare creştere, cheltuielile de dezvoltare mărindu-se cu 15% (până la nivelul de 15,2 miliarde dolari).

Cheltuielile combinate de explorare şi dezvoltare efectuate de companiile integrate au crescut cu 12%, faţă de creşterea de 5% înregistrată de companiile independente mari. Cheltuielile combinate ale companiilor independente au scăzut cu 14% în 2013, pe măsură ce scăderea preţurilor gazelor naturale din SUA şi Canada şi-au pus amprenta pe fluxurile financiare şi capacităţile de investiţii ale acestor companii.

Scădere de 4%

Profiturile globale după taxare au scăzut cu 4%, de la 270,3 miliarde dolari, în 2012, la 258,7 miliarde dolari în 2013. Creşteri ale profiturilor după taxare au fost înregistrate doar în SUA şi Canada.

Costurile de producţie au crescut cu 7%, la nivelul de 389 miliarde dolari în 2013, în principal din cauza creşterii cheltuielilor cu leasingul operaţional (o creştere de 9%) şi a taxării producţiei (o creştere de 4%). Costurile cu deprecierea, epuizarea resurselor şi amortizarea au crescut uşor, de la 248,2 miliarde dolari, în 2012, la 249,8 miliarde dolari, în 2013.

Preţurile mai mici ale gazelor naturale din SUA au avut un oarecare impact, deoarece mai multe companii mari din sectorul de petrol şi gaze au înregistrat dezechilibre mai mari de un miliard dolari în 2013.

Creşterea producţiei, cuplată cu micşorarea cererii, a generat presiuni asupra preţurilor. Astfel, creşterea producţiei din 2013 a dus doar la o creştere uşoară a veniturilor globale, care a fost, însă, anihilată de creşterile de costuri, fapt care a generat la nivel global o diminuare a profiturilor după taxare.

Activitatea intensă din zona achiziţiilor înregistrată în 2013 a dus la o creştere de 11% a rezervelor de petrol la sfârşitul de an pentru companiile incluse în studiu, atingând un nivel de 168,6 miliarde barili. Cea mai mare creştere a rezervelor de petrol s-a înregistrat în regiunea Asia-Pacific şi a fost atribuită achiziţionării de rezerve petroliere de către compania Rosneft de la companii care nu sunt incluse în studiu. De asemenea, s-au remarcat creşteri notabile de rezerve în SUA şi Canada.

Producţia mondială de petrol a înregistrat creşteri puternice, de 6%, până la nivelul de 12,3 miliarde barili în 2013. Şi, în acest caz, regiunea Asia-Pacific a ocupat primul loc, cu o creştere de 17%. Locul doi a fost ocupat de SUA, cu o creştere de 12% a producţiei de petrol. Rata de înlocuire în producţia de petrol a coborât la 115%, excluzând achiziţiile şi vânzările din 2013, faţă de recordul înregistrat pe durata celor cinci ani analizaţi în studiu, care a atins 149% în 2012.

SUA, lider la creşterea rezervelor de gaze

Rezervele mondiale de gaze naturale la sfârşitul anului au crescut cu 3%, la 18,22 trilioane metri cubi.

Deloc surprinzător, SUA au înregistrat cea mai mare creştere a rezervelor de gaze naturale, la sfârşitul anului 2013, acestea crescând cu 9%. În 2013, au fost efectuate numeroase descoperiri şi extensii de zăcăminte, în volum de 1,68 trilioane metri cubi, însă acest volum a însemnat o scădere de 8% faţă de 2012. Producţia mondială de gaze naturale a scăzut uşor în comparaţie cu 2012, relevă studiul.

Aşa cum era de aşteptat, din cauza preţurilor şi a dinamicii resurselor de pe piaţa globală, rezervele mondiale de gaz au crescut uşor, în vreme ce producţia a scăzut. Din nou, regiunea Asia-Pacific s-a situat în frunte din punct de vedere al achiziţiei şi vânzării de rezerve de gaze naturale.

EY este o firmă de servicii profesionale la nivel global, cu 190.000 de angajaţi în peste 700 de birouri din 150 de ţări şi venituri de aproximativ 27,4 miliarde de dolari, în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2014.

AGERPRES