CITEŞTE ŞI

Turism

Turismul mondial a crescut anul trecut cu 4,4%, până la un record de 1,184 miliarde turişti

Autor: |

În pofida ameninţărilor teroriste, turismul mondial a înregistrat anul trecut un număr record de 1,184 miliarde de turişti internaţionali, în creştere cu 4,4% sau 50 de milioane de persoane comparativ cu precedentul record care data din 2014, a anunţat luni, Organizaţia Mondială a Turismului (UNWTO), informează AFP.

Secretarul general al UNWTO, Taleb Rifai, a arătat că 2015 este al şaselea an consecutiv în care turismul internaţional continuă să crească peste trendul pe termen lung prognozat de UNWTO în perioada 2010-2020 (3,8%). 

Potrivit ultimului barometru privind turismul mondial, numărul turiştilor internaţionali care au vizitat Europa, Asia-Pacific şi continentul american a crescut cu 5% în toate cele trei cazuri, în schimb a scăzut cu 8% în Africa de Nord, unde ţări precum Tunisia au fost afectate de atentatele împotriva zonelor turistice. 

'Rezultatele pe 2015 au fost influenţate de ratele de schimb, preţul în scădere al petrolului şi crizele din numeroase locuri ale plantei', se arată într-un comunicat al OMT. 

O serie de atentate au afectat în 2015 o serie de importante destinaţii turistice mondiale precum Tunisia, Egiptul şi Turcia. 

'Ne confruntăm în prezent cu o ameninţare mondială', a recunoscut secretarul general al OMT, Taleb Rifai, care a făcut totuşi un apel către turişti să nu renunţe să călătorească de teama atentatelor iar către state să adopte toate măsurile necesare pentru a asigura o securitate maximă. 

Pentru acest an, OMT se aşteaptă la o nouă creştere de 4% a sosirilor de turişti internaţionali la nivel mondial. 

În perioada 20-24 ianuarie, la Madrid, are loc Târgul Internaţional de Turism "Feria Internacional de turismo" (FITUR), la care este reprezentată şi România. 

AGERPRES

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.