Evenimente Mica publicitate Abonamente
CITEŞTE ŞI

Transporturi si Infrastructura

Secretarul de stat de la Transporturi, Dragoș Titea și conducerea TAROM, băgați în ședință de deputați

Autor: | | 0 Comentarii

Secretarul de stat de la Transporturi, Dragoș Titea și conducerea TAROM au fost convocați de Comisia pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților pentru a explica de ce au închiriat avioane atât de scumpe, ce se va ântâmpla cu uniformizarea flotei și dacă cele două avioane Boeing 737-800 produc profit.

Comisia pentru transporturi şi infrastructură organizează marţi o dezbatere la care sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, conducerea Companiei TAROM, precum şi reprezentanţi ai Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), informează digi24.ro. În cadrul acestei dezbateri va fi analizată situaţia actuală a acestor companii, în contexul în care pierderile companiei Tarom sunt uriaşe, iar situaţia nu a putut fi îndreptată nici cu ajutorul managementului privat care a condus compania până în primăvara anului trecut.

Linia aeriană naţională a înregistrat pierderi de 47 milioane de lei în 2016, iar cifra de afaceri s-a redus cu 5,6%. Compania nu a mai înregistrat profit din 2007. 2016 a fost pentru Tarom al nouălea an de pierderi. Cifra de afaceri realizată de Tarom în 2016 a fost de 1,07 miliarde de lei (239 milioane de euro), în scădere cu 5,6% faţă de rezultatul înregistrat în 2015, de 1,13 miliarde de lei (256 milioane de euro), arată datele publice de la Ministerul Finanţelor.

Pierderea netă înregistrată de companie a fost de 47 milioane de lei (cca. 10,5 milioane de euro), mai mult decât valoarea de 27,4 milioane de lei (6,1 milioane de euro) înregistrată în 2015. Bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat anul trecut prevedea o pierdere de doar 6,8 milioane de lei.  Rezultatele înregistrate de Tarom sunt cu mult diferite faţă de cele din bugetul de venituri şi cheltuieli pentru 2016, aprobat în luna iunie a anului trecut. Astfel, pentru 2016 au fost prevăzute venituri totale de 1,52 miliarde de lei, iar datele publice arată că Tarom a realizat venituri de 1,24 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile au fost de 1,28 miliarde de lei.

Pagina 1 din 1
SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

DCNews

Stirile Kanal D

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Adevarul

Stirile Tvr.ro

Click

Agrointeligenta

Doctorul Zilei

Animal Zoo

EVZ Monden

Infoactual

Capital - Articole similare

Transporturi si Infrastructura

17 decembrie 2017

Câte drumuri au fost reabilitate în 2017

Transporturi si Infrastructura

15 decembrie 2017

Centura Bacău, relicitată ca autostradă

Transporturi si Infrastructura

14 decembrie 2017

Stroe: Vom începe să montăm sisteme de siguranţă la metrou

Transporturi si Infrastructura

14 decembrie 2017

Lovitură dură pentru Boeing: Delta a comandat 100 de avioane Airbus

Transporturi si Infrastructura

13 decembrie 2017

SUA: Pentagonul cumpără două aeronave prezidenţiale Boeing 747-8

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

FACEBOOK
evz.ro