Rusia, un susţinător consecvent al guvernul Siriei, neagă faptul că încearcă să consolideze poziţia lui Assad și spune că activitatea sa militară în ascensiune este parte a efortului internațional de a învinge gruparea Stat Islamic, care a făcut prăpăd în Siria și Irak. Duminică, ministrul de Externe rus a cerut comunității internaționale să includă guvernul sirian în eforturile de combatere a ISIS.

Un fost general libanez cu vaste cunoștințe în ce priveşte armata siriană a declarat săptămâna trecută pentru Associated Press că există planuri de construcţie a unei baze militare în orașul de coastă de Jableh, situat la aproximativ 25 de kilometri sud de Latakia. Oficialii israelieni spun, de asemenea, că obiectivul pare a fi o bază militară.

Aeroportul, cunoscut sub vechiul nume de Hemeimeem, era deja bază militară și a devenit ţintă a militanților. Aeroportul din Latakia este, după aeroportul din Damasc, cel mai important nod aerian din teritoriile controlate în prezent de guvernul din Siria.

Pe de altă parte, Moscova – care a propus până acum fără succes lărgirea coaliţiei internaţionale antijihadiste prin includerea Rusiei, Siriei şi Iranului – dispune de informaţii potrivit cărora SUA cunosc poziţiile jihadiştilor din Statul Islamic pe teren, dar nu dau ordin pentru ca acestea să fie bombardate, a susţinut duminică seara ministrul de Externe rus Serghei Lavrov, într-o emisiune de la televiziunea publică Pervâi Kanal, informează agenţia de presă TASS.

“Partenerii noştri americani fie că de la început nu şi-au creat foarte elaborat coaliţia, fie au gândit-o astfel încât obiectivele ei să nu fie cele declarate”, a afirmat Lavrov, menţionând că această coaliţie antijihadistă “a fost creată spontan”: în doar câteva zile a fost anunţată includerea mai multor ţări şi începerea bombardamentelor.

“Când analizezi operaţiunile aviaţiei ţărilor din coaliţie, se creează o impresie ciudată. Uneori se strecoară gândul că în afară de scopul declarat – combaterea Statului Islamic – această coaliţie urmăreşte şi alte obiective”, a spus în continuare ministrul rus, în contextul în care SUA şi NATO şi-au exprimat îngrijorarea faţă de creşterea angajamentului Rusiei în Siria, ţară la originea exodului de refugiaţi în Europa.

“Sper că nu trădez pe nimeni când afirm că unii parteneri din ţări care fac parte din respectiva coaliţie spun că au informaţii despre unde anume se află o unitate sau alta a Statului Islamic, iar comandantul coaliţiei – desigur, SUA – nu aprobă efectuarea bombardamentelor”, susţine şeful diplomaţiei ruse, citat de agenţia de presă TASS.

“Nu vreau să trag vreo concluzie – nu se ştie niciodată ce fel de informaţii şi consideraţii înalte deţine şeful, iar ceilalţi nu dispun de aceste date -, dar primim semnale în acest sens”, a adăugat Serghei Lavrov.