'Azi (vineri – n.r.) a fost ultima zi pentru depunerea de oferte. Sunt şase ofertanţi. De aici încolo, vom vedea cât durează Studiul de fezabilitate, Proiect Tehnic etc – constructor, contestaţii. Deci intrăm în zona aceea de birocraţie administrativă. Sperăm să se meargă cât mai rapid cu putinţă. Oricum, despre trei sau patru ani vorbim cu siguranţă', a afirmat ministrul Transporturilor.

Ioan Rus a participat vineri la evenimentul de semnare a contractelor de execuţie pentru loturile 1 şi 2 ale autostrăzii Sebeş – Turda, respectiv pentru realizarea a peste 41 de kilometri. Valoarea totală a lucrărilor depăşeşte un miliard de lei. Semnarea contractelor de execuţie a avut loc la Centrul de întreţinere şi coordonare de pe autostrada Orăştie – Sibiu, fiind efectuată de către directorul general al CNADNR, Narcis Neaga, şi de reprezentanţii firmelor constructoare.

AGERPRES