„Creditele de nevoi personale cu valori mari au fost utilizate în special pentru achiziţia de terenuri, în vederea construirii de case individuale. În plus, au început să apară, deja cunoscuţii investitori străini care vizează achiziţia de terenuri agricole“, a declarat Ana Maria Rotar, head of sales în cadrul Kiwi Finance.

Peste 5.300 de clienţi al companiei au accesat anul trecut credite de nevoi personale în valoare totală de 17,5 mil. euro. Valorile maxime împrumutate de aceştia se ridică la echivalentul în euro a 20.000 de lei. Veniturile medii ale acestor clienţi au fost de 1.800 de lei/lună, iar veniturile maxime au ajuns la 48.000 de lei/lună.

Clienţii apelează la creditele de nevoi personale pentru cumpărarea de terenuri, pentru că băncile nu mai oferă credite garantate cu ipotecă pentru astfel de achiziţii.

Brokerii Kiwi au observat anul trecut reluarea creditării bancare corporate pe sectorul rezidenţial pentru prima oară în ultimii cinci ani. Unul dintre dezvoltatorii imobiliari care a construit în această perioadă locuinţe cu credite accesate în criză este Tagor. Israelienii au construit două blocuri cu 75 de apartamente în Bragadiru cu un împrumut acordat de Banca Carpatica. Aceeaşi companiei a obţinut finanţare de la Volksbankk pentru demararea unui proiect de locuinţe la Arad.

„Ne aşteptăm ca băncile să se uite cu o mai mare prietenie spre creditarea IMM-urilor, în primul rând, după care să continue cu populaţia. În a doua parte a anului trecut am observat o reluare timidă a creditării corporate pe segmentul rezidenţial“, a declarat Anca Bidian, general manager al Kiwi Finance.