Probabil că ştiţi deja povestea: Elena Ghegeliu, o studentă la drept din Constanţa, a rămas fără mâna dreaptă într-un accident rutier care a avut loc în iarna lui 2006, în timp ce se îndrepta, împreună cu prietenul ei, spre Braşov. Încercând să evite un BMW care venea de pe contrasens şi intrase pe banda lui, tânărul, care conducea un autoturism Dacia, a tras de volan spre dreapta, maşina lovind parapetul de pe marginea drumului. Din nefericire, acesta era deteriorat şi, în loc să-şi joace rolul de protecţie, a străpuns portiera maşinii, secţionând braţul fetei. Medicii nu au avut altă soluţie decât amputarea. Opt ani mai târziu, după numeroase înfăţişări, justiţia a decis definitiv că de vină pentru mutilarea tinerei este administratorul şoselei, respectiv Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR). Şi, în premieră în România, instanţa a hotărât ca victima să fie despăgubită cu un milion de euro. Care, după cum au anunţat recent reprezentanţii companiei, au fost deja plătiţi. Mai mult, CNADNR se laudă că mai are în buget bani şi pentru alte victime ale neglijenţei sale: „La capitolul venituri proprii, sunt provizionate pentru litigii sume în valoare de 50 de milioane de lei“, se arată într-un comunicat de presă al companiei. Într-un fel, decizia de a pune bani deoparte pentru procese pierdute nu este deloc rea. Pe acelaşi drum naţional Ploieşti-Braşov unde a avut loc accidentul din 2006, exact într-una din zonele cele mai periculoase (respectiv pe serpentinele dintre Comarnic şi Sinaia), de ani de zile parapeţii metalici sunt deterioraţi, înlocuiţi cu separatoare din plastic sau chiar lipsesc cu desăvârşire.

Un foto-reportaj realizat în această primăvară de publicaţia online phon.ro demonstrează cât de gravă este situaţia. Iar situaţii de acest gen se întâlnesc, din păcate, pe mai toate drumurile aflate în administrarea CNADNR. Chiar şi pe noile sectoare de autostradă sunt porţiuni în care parapetul proaspăt instalat a fost distrus în accidente şi nu a fost înlocuit. Asta chiar în condiţiile în care respectivele segmente de drum sunt încă în garanţie. De ce s-a ajuns la această situaţie? Explicaţia este mai complicată decât s-ar crede. Totuşi, nu are cum să-i scutească de vină pe cei care ar fi trebuit, până acum, să găsească o soluţie.

Schimbare – în bine sau în rău?

Până în 2012, în România existau patru tipuri de parapet rutier (semigreu, greu, foarte greu şi combinat), produse în conformitate cu reglementări datând din 1991 şi 1995. Iar o bună parte a sistemelor de protecţie de pe şoselele noastre corespund acestor normative. Producătorii locali spun că parapeţii cu pricina s-au dovedit a fi rezistenţi şi nu prezintă probleme de întreţinere.

În ianuarie 2012, CNADNR a încercat o aliniere la standardele europene, impunând producătorilor de parapet agrementări de tip „crash test“ realizate în laboratoare din străinătate. La prima vedere, o iniţiativă lăudabilă, menită să crească siguranţa pe drumurile autohtone. Doar că efectele deciziei au fost un pic altele decât cele prevăzute. „Piaţa din România a fost invadată de producători europeni (în special italieni), care au venit cu o varietate foarte mare de tipuri de parapet. Asta în timp ce producătorii locali au fost efectiv anihilaţi, aceştia neavând la dispoziţie un buget foarte mare (peste un milion de euro) pentru a proiecta şi agrementa sistemele proprii de parapet“, explică Ciprian Ungureanu, manager de produs în cadrul Proinvest Group, una dintre cele mai importante firme româneşti din domeniul siguranţei rutiere.

Statul, comod ca de obicei

Şi ce-i cu asta, ar putea spune unii. Dacă fabricanţii locali nu sunt în stare să se adapteze, nu au decât să dispară. Lăsând la o parte că pierderea unei activităţi de producţie înseamnă automat pierderea unor locuri de muncă şi a unor taxe la buget, sunt la mijloc mai multe probleme decât eventualul faliment al unor firme româneşti. Astfel, după schimbarea din 2012, s-a ajuns ca sistemele de parapet montate înainte de acea dată să nu poată fi reparate decât prin înlocuire totală (procedură evident mai costisitoare). Iar cele instalate în ultimii doi ani sunt de diverse tipuri şi modele, întreţinerea lor fiind scumpă şi, în unele cazuri, de-a dreptul imposibilă. Asta pentru că sunt firme străine care, după ce au montat kilometri întregi de parapet, au plecat din România şi pur şi simplu nu mai sunt interesate să livreze cantităţi mici. Sau, pentru că unele companii (din nou mai ales italiene) au inventat diverse tipuri de „parapet inovativ“ special pentru piaţa estică (care se încadrează la limită în standardele europene) şi la un moment dat au dat faliment, pur şi simplu nu mai are cine să efectueze întreţinerea. Din nou, singura soluţie este înlocuirea totală.

Potrivit lui Ciprian Ungureanu, normal ar fi fost ca CNADNR să folosească fonduri europene pentru a agrementa la nivel naţional tipurile de parapet necesare în România, să întocmească documentaţia tehnică pentru acestea şi să o transmită tuturor producătorilor interesaţi, contra unei taxe anuale. Acest lucru se întâmplă, de fapt, în majoritatea ţărilor europene care sunt interesate să-şi protejeze producătorii proprii (Germania, Franţa, Spania, Olanda etc.). Şi, spune reprezentantul grupului Proinvest, „nu este târziu nici acum, chiar şi în ceasul al doisprezecelea, să se ia o măsură în acest sens“. Un exemplu de succes ar fi AFER (Autoritatea Feroviară Română), care reuşeşte să autorizeze, licenţieze şi certifice pe plan local în domeniul siguranţei pe calea ferată (care, cel puţin la prima vedere, arată a fi un domeniu destul de complicat).

 Departe de normalitate

Agrementarea pe plan local a sistemelor de siguranţă ar putea, de asemenea, să evite cazurile în care producătorii străini sunt discriminaţi în cadrul instituţiilor de testare de peste hotare. Unele firme din România susţin că au trăit pe propria piele astfel de tratamente, mai ales (din nou) în cadrul poligoanelor şi laboratoarelor din Italia. Nu trebuie uitat şi că dezvoltarea unui sistem propriu naţional, pentru care dreptul de producţie să fie apoi livrat contra cost celor interesaţi, ca în multe state din Vest, ar face să avem, în cele din urmă, un singur tip de parapet, care să poată fi reparat rapid şi economic.

Până atunci, însă, întâmplări ca cele prin care a trecut studenta Elena din Constanţa se mai pot repeta. Cum ar fi putut arăta povestea ei dacă nu ar fi existat probleme de genul celor pomenite mai sus? Probabil la fel ca cea a lui Cosmin, un şofer din Arad, care are două mâni, două picioare şi continuă să-şi vadă liniştit de viaţă. Asta deşi, în urmă cu trei ani, a adormit la volan pe un drum din Austria. „N-a durat decât o secundă, dar a fost suficient ca maşina pe care o conduceam, un Volkswagen Passat, să iasă de pe banda ei şi să o ia la dreapta. Noroc cu parapetul metalic, care m-a împiedicat să părăsesc şoseaua. Mai mult, pentru că unghiul de ieşire de pe drum nu era deloc mare, la început autovehiculul s-a atins pur şi simplu de parapet, iar zgomotul şi smucitura produse m-au trezit şi am reuşit să-l redresez. Aşa că în cele din urmă nu numai că nu am păţit nimic, dar şi Passatul a scăpat doar cu o aripă şi portierele şifonate“, îşi aduce aminte tânărul.

Dar la noi nu doar sistemele de protecţie de pe marginea drumului ne joacă feste mortale în loc să ne salveze viaţa. Ci şi cele pe care ne-am aştepta să le găsim pe mijlocul drumului. Separatoarele din beton sau metal, care ar trebui să despartă cele două direcţii de mers pe şoselele cu mai mult de o bandă pe sens şi să reducă semnificativ numărul coliziunilor frontale, lipsesc în majoritatea cazurilor. Sau sunt înlocuite cu separatoare din plastic pline cu apă, care, evident, nu au aceeaşi rezistenţă. Poliţia rutieră a atras de nenumărate ori atenţia că lipsa obstacolelor mediane înseamnă în fiecare an zeci de accidente grave care ar putea fi evitate.

CNADNR vrea, dar nu poate

De-a lungul anilor, CNADNR a avut câteva iniţiative de îmbunătăţire a siguranţei rutiere. Unele din ele au fost blocate din cauza lipsei de bani. Proiectul de creştere a siguranţei rutiere pe DN1, în zona satelor şi a aşa-numitelor „puncte negre“, de pildă, este în discuţie de multă vreme. În cele din urmă, licitaţia s-a lansat în 2012, iar în 2013 doar cinci din cele şapte loturi şi-au găsit câştigători, în schimbul unei sume de peste 80 de milioane de lei. Potrivit unor voci din piaţă, lucrările vor dura mai mult decât s-a preconizat, având în vedere problemele bugetare ale companiei de drumuri.

În alte cazuri, procedurile au fost duse până la capăt, însă nu reprezintă, deocamdată, decât o mică parte din necesar. De exemplu, CNADNR a cumpărat, în octombrie 2012, cantitate nespecificată de parapet din beton de tip New Jersey în valoare de 19 milioane de lei de la firma austriacă MABA. Surse din domeniu estimează că de aceşti bani s-ar putea introduce separare mediană pe maxim 20 de kilometri de drum, adică doar o mică parte din cei peste 300 de kilometri de şosea cu cel puţin patru benzi pe sens aflate în administrarea CNADNR.

Dar poate cea mai importantă veste e că există în prezent în derulare (într-un ritm destul de scăzut) o licitaţie pentru achiziţia de parapet metalic de mai multe tipuri, cu o valoare maximă estimată de 70 de milioane de lei. Contractul ar urma să se deruleze pe doi ani şi destinaţia produselor achiziţionate va fi repararea, înlocuirea şi completarea parapetului metalic din zonele cu probleme. Ştirea mai puţin bună este că producătorii autohtoni nu vor avea, cel mai probabil, acces în această competiţie, deci vom rămâne din nou pe mâna diverşilor fabricanţi europeni. Şi, mai grav, se pare că suma pusă la bătaie de CNADNR nu este de fapt suficientă pentru a rezolva decât o mică parte din problemele sistemelor de siguranţă rutieră din România._

 

 Producătorii locali au fost efectiv anihilaţi, aceştia neavând la dispoziţie bugetul foarte mare necesar pentru a proiecta şi agrementa sistemele proprii de parapet
Ciprian Ungureanu, manager de produs, Proinvest Group

 

70 mil. lei pune la dispoziţie CNADNR firmelor care vor livra diverse tipuri de parapet metalic menite a completa sau înlocui sistemele de siguranţă deteriorate sau distruse. Se pare că suma nu este nici pe departe suficientă pentru a rezolva problema pe întreaga reţea de drumuri