‘Astăzi, puţin mai târziu, după ce aprobăm fuziunea dintre ELCEN şi RADET, voi avea o întâlnire şi cu primarul general. A fost o promisiune a noastră comună – a USL şi a primarului general – pentru Bucureşti’, a afirmat Victor Ponta, la începutul şedinţei de Guvern.

Totodată, el a solicitat Corpului de Control al primului-ministru să facă publice rezultatele verificării efectuate de către Corpul de Control al fostului premier democrat-liberal Emil Boc ‘din care rezulta că la RADET totul e ‘perfect”. Citește și TUNUL RADET. Oprescu privatizează căldura!

‘Deci în 2010, când s-a dus domnul Boc în control, totul era perfect, dar acum, când s-a dus parchetul, i-a cam luat pe toţi cei de atunci. Vă rog să-l daţi şi pe al nostru (raportul – n.r.), de unde au rezultat nereguli, dar daţi-l şi pe al domnului Boc, să vedeţi că în 2010 era totul ‘perfect’ la RADET’, a punctat, ironic, Ponta.

Memorandumul tehnic privind unificarea ELCEN (producătorul de agent termic) cu RADET (transportatorul şi distribuitorul agentului termic) se va afla pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de miercuri, a declarat marţi seara, viceprimarul Capitalei, Marcel Nicolaescu. Citește și De ce să mai pompăm bani în gaura neagră RADET ‘Unirea celor două entităţi este un lucru foarte important, pentru că vom încerca să definim o companie energetică care va avea ca scop eficientizarea preţului gigacaloriei. Este un moment esenţial şi sperăm cu toţii ca mâine Guvernul să aprobe acest Memorandum. A fost o provocare pentru noi toţi care am făcut parte din grupul USL de a-l susţine, pentru că suntem convinşi că va da o eficienţă maximă în această etapă importantă”, a declarat Nicolaescu.

Cât priveşte desemnarea consiliilor de administraţie ale RATB şi RADET, el a spus că au fost parcurse nişte etape importante, în conformitate cu OUG 109 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.
SURSA: Agerpres Citește și TUNUL RADET. Oprescu privatizează căldura! DATORIILE RADET
În ceea ce priveşte datoriile existente ale RADET la ELCEN, în momentul în care acest serviciu va reuni cele două instituţii, patrimoniul va deveni comun, iar acestea se vor "stinge de drept".
Neplata la termen a facturilor emise de ELCEN către RADET a dus la strângerea unor datorii, dar şi a unor majorări de întârziere care, în 30 octombrie, erau în valoare 2,24 miliarde lei, din care 1,44 miliarde lei reprezentau datoria principală, iar restul reprezentau penalizări de întârziere.
SURSA: MEDIAFAX