Dispariția medicamentelor este cauzată de publicarea Ordinului de Ministru 307/2015 în Monitorul Oficial, ordin care determină coborârea prețului medicamentelor originale la nivelul celor generice, prin aplicarea articolului  81, potrivit ARPIM.

,,Această prevedere va avea consecințe deosebit de grave asupra pacienților români, nu doar imediate prin limitarea accesului acestora la tratament, ci şi pe termen lung. Prețul medicamentelor va coborî cu 35% sub minimul european, total nesustenabil, ceea ce îi obligă pe producătorii de medicamente nu doar să-şi reconsidere portofoliul de produse, ci şi să reevalueze oportunitatea de a aduce noi medicamente în România”, a declarat Dan Zaharescu, Director Executiv al ARPIM.

Acest Ordin a fost implementat fără o analiză de impact şi în condițiile în care reprezentanții ARPIM, ai operatorilor de pe lanțul de distribuție, ai pacienților au atras atenția asupra consecințelor grave pe care le va avea aplicarea articolului 81 în ceea ce priveşte accesul pacienților la medicamente, inclusiv în cadrul dezbaterii publice organizate luna trecută.

,,Consecințele negative ale implementării acestui Ordin se vor resimți şi la nivel economic. Scăderea prețurilor originalelor la nivelul genericelor nu va aduce economii la bugetul de stat, aşa cum au afirmat autoritățile. Medicamentele eliberate în regim compensat sunt deja rambursate la prețul celui mai mic generic, iar diferența dintre bugetul alocat medicamentelor şi consumul real este plătită de producători prin taxa clawback. De fapt, implementarea articolului 81 va diminua contribuțiile la bugetul de stat întrucât  sumele colectate din TVA şi din taxele generate de impozite se vor reduce”, a adăugat Zaharescu.

Reprezentanții ARPIM spun că sistemul de sănătate românesc are nevoie de o metodologie sustenabilă de calcul al prețului la medicamente, iar acest lucru trebuie să se întâmple în cel mai scurt timp pentru a putea evita declanşarea unei alte crize în sistemul de sănătate.