Decizia a fost luată cu 304 voturi "pentru" şi opt "împotrivă". În sală au fost prezenţi 230 de deputaţi şi 82 de senatori. Cvorumul de şedinţă este de 271.

Irina Radu a primit luni aviz pozitiv din partea Comisiilor de cultură ale Parlamentului pentru a ocupa funcţia de preşedinte – director general al SRTv.

Ea a susţinut în faţa comisiilor de specialitate că TVR a câştigat un proces cu o companie internaţională de distribuţie de film, salvând astfel peste 4 milioane de dolari pentru televiziunea naţională.

Pe de altă parte, Irina Radu a subliniat că va încerca să-i convingă pe colegii săi din Consiliul de Administraţie că "acea poveste cu insolvenţa este doar o poveste".

Comisiile pentru cultură ale Parlamentului au decis luni să le audieze atât pe Monica Ghiurco, cât şi pe Irina Radu pentru funcţia de preşedinte – director general al SRTv, chiar dacă CA al TVR a recomandat-o pe Ghiurco pentru această calitate. Ghiurco a fost avizată negativ de Comisiile de specialitate.