Ministrul saudit al Petrolului, Ali Al-Naimi a făcut o declarație surprinzătoare la o reuniune ONU privind schimbările climatice, care se desfășoară la Lima, în Peru.

"De ce ar trebui să reduc producția? Știți ce face piața cu orice marfă. Prețul merge în sus și în jos și în sus și în jos," a spus Al-Naimi, potrivit Bloomberg.

Această declarație este foarte interesantă, în condițiile în care Al-Naimi este aparent cel mai puternic om din cartelul mondial al petrolului. OPEC supraveghează piața petrolului din 1960. De la constituire, punctul de vedere al organizației este de a recurge la acțiuni colective, prin controlul strâns aprovizionării cu petrol la nivel mondial, pentru a contracara forțele pieței despre care Al-Naimi spune acum că ar trebui să li se permită să circule liber.

Comentariul ministrului saudit al Petrolului a fost făcut în aceeași zi în care OPEC a redus previziunile privind cererea de petrol pentru anul viitor la 28,9 milioane de barili pe zi. A operat astfel o reducere în prognoze în caloare de 300.000 de barili. Este cel mai scăzută prognoză din 2002 până în prezent.

OPEC a oferit două motive pentru această decizie: primul este creșterea producției la nivel mondial, mai ales în urma producției de șist în America de Nord. Al doilea motiv este reducerea cererii. Pe măsură ce tehnologia extracţiei de petrol se îmbunătățește, același lucru se întâmplă în ce priveşte eficiența energetică.

În luna noiembrie, OPEC a decis să nu reducă producția în ciuda acestor forțe ale pieței, în detrimentul economiilor multe din țările sărace membre ale organizaţiei, cum ar fi Venezuela, Ecuador, și Nigeria. Prețul petrolului a scăzut începând cu luna iunie, când era la cota de aproximativ 105 dolari pe baril, până la valoarea aproximativă de 61 de dolari pe baril joi și nu prezintă nici un semn de redresare. Cele mai abrupte scăderi s-au înregistrat în octombrie și noiembrie. Nimeni nu-şi dă seama de ce prețul a căzut atât de rapid.

Aceasta nouă atitudine adoptată de ministrul saudit al Petrolului Ali Al-Naimi este cel mai probabil o tactică politică. Arabia Saudită vrea ca prețul petrolului să coboare suficient de mult pentru ca producătorii americani din bazinele de șist să nu facă nici un ban. Atunci s-ar putea opri inundarea pieţei, iar acest fapt i-ar putea oferi Arabiei Saudite pozitia de lider mondial în lumea petrolului.

Până una alta, tacticile Arabiei Saudită funcţionează. Administraţia pentru Energie din SUA – EIA a redus recent prognoza de creștere a producției în 2015 cu 100.000 de barili pe zi.