„În această perioadă noi purtăm discuţii şi analizăm scenarii de vânzare pe astfel de pieţe din vecinătate, dar ele trebuie să fie calibrate cu disponibilitatea de interconectivităţi între România şi pieţele potenţiale. Nu avem niciun contract încheiat la această oră”, a susţinut oficialul OMV Petrom.

Ea a precizat că aceste discuții nu sunt purtate în consorțiu (împreună cu ExxonMobil – n.r.), cu mențiunea că “vom fi concurenți cu ExxonMobil”.

„Pentru atingerea acelui moment de decizie finală de investiţie pentru producţia de gaze din perimetrul Neptun, pe lângă elementele tehnice, operaţionale, de fiscalitate, generate de mediul din piaţa de gaze, avem nevoie de a prezenta posibilitatea de monetizare a producţiei din Marea Neagră. Acest proces a început, pentru evaluare potenţialului de vânzare a cantităţilor care nu ar putea să fie vândute în România. În absenţa unei creşteri a cererii în România, va trebui să ne căutăm opţiuni de vânzare şi pe alte pieţe. Obiectivul nostru este zona de vecinătate a României, unde putem avea randamentul cel mai bun pentru orice fel de vânzare, nu numai pentru gaze”, a precizat Gheorghe.

ANRM: ExxonMobil şi OMV Petrom vor extrage 6 miliarde de metri cubi de gaze pe an din Marea Neagră

Reprezentanții companiei au reconfirmat în raportul financiar preliminar prezentat astăzi că în a doua parte a anului se va lua decizia finală privind exploatarea resurselor din Marea neagră împreună cu partenerii lor de la ExxonMobil.

Ea a precizat că în acest moment România importă doar 10% din consum, adică puțin peste un milliard de metri cubi, astfel că, în momentul în care vor fi extrase gazelle din Marea Neagră, va exista un surplus, care va trebui valorificat. Iar dacă cererea din România nu va crește pentru a acoperi întreaga producție atunci compania va fi nevoită să realizeze exporturi.

 

Pe lângă cererea de gaze din ţările din vecinătatea României, importantă este şi capacitatea de transport către aceste zone, a adăugat ea.

Ieri, Sorin Gal, director general în cadrul ANRM, a declarat, într-un eveniment organizat de ZF, că „Exxon ar trebui ca în noiembrie 2018 să-şi exprime intenţia de a trece la faza de dezvoltare a proiectului. Ei au făcut şi fac în continuare foarte multe operaţiuni iniţiale de a intra în faza de dezvoltare, au căutat furnizori pentru serviciile şi instalaţiile pe care vor să le construiască şi au încercat să găsească în România parteneri pentru acest lucru. A fost destul de greu şi cu rezultate foarte slabe, să spun aşa, pentru că nu mai există industrie-suport în România care să poată oferi servicii la nivelul celui solicitat de Exxon”, a spus Gal. 

Petrom a participat la licitația Transgaz, dar a pierdut

Totodată, Mariana Gheorghe a confirmat faptul că OMV Petrom a pierdut licitaţia prin care ar fi dorit să rezerve capacitate de export pentru BRUA. „A fost o licitaţie pentru dreptul de a transporta pe relaţia Arad-Szeged, la care au fost mai multe firme participante. Capacitatea totală a fost de 4 miliarde de metri cubi pe relaţia de export. Am participat şi noi, dar nu am câştigat. Nu este public cine a câştigat, am citit şi noi ştirile că sunt trei firme din Ungaria”, a mai spus directorul general al companiei. 

La rândul său, Lăcrămioara Diaconu, şefa diviziei responsabile de activitatea de gaze din cadrul companiei, a subliniat faptul că OMV Petrom analizează şi alte rute de transport, precum cele spre nordul şi sudul României, adică spre Ucraina, Republica Moldova, Bulgaria şi Turcia.

„Transgaz şi operatorul din Ungaria au oferit spre rezervare capacitatea pentru una dintre rute, iar câteva companii şi-au securizat această direcţie de transport. Nu s-a vândut nicio moleculă de gaz până în prezent. Iar pentru noi spre Ungaria era doar una dintre rute. Posibilităţile de a monetiza gazul din Marea Neagră cu siguranţă sunt şi altele. Există posibilitatea de a merge către nord şi către sud folosind conductele de tranzit care există în acest moment, doar că trebuie conectate de Marea Neagră prin conducte care nu există acum, dar sunt în planurile Transgaz”, a susţinut ea.

Pe data de 5 februarie, agenţia ungară de presă MTI a transmis faptul că mai multe companii din Ungaria au rezervat întreaga capacitate de 4,4 miliarde de metri cubi pe an a conductei de gaze care leagă România şi Ungaria, citându-l pe ministrul maghiar de externe, Peter Szijjarto.

Potrivit acestuia, începând din anul 2022, mari cantităţi de gaze naturale extrase din Marea Neagră vor putea fi livrate Ungariei. 

„Aceasta este prima oportunitate din ultimele decenii pe care o are Ungaria de a cumpăra mari cantităţi de gaze naturale dintr-o altă sursă decât Rusia”, a spus Peter Szijjarto, care a adăugat că acest acord de cooperare reprezintă un progres istoric pentru asigurarea securităţii energetice a Ungariei. 

Potrivit oficialului ungar, partea română a convenit să construiască staţii de compresare care vor permite livrarea a 1,75 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an în 2020, urmând ca această capacitate să fie majorată până la 4,4 miliarde metri cubi în 2022. 

Citiși și: OMV Petrom renunță la 60 de zăcăminte și se așteaptă la o producție de țiței mai mică cu 4%