CITEŞTE ŞI

Eveniment

UPDATE Narcis Neaga a fost schimbat din funcţie. Şeful Metrorex, Cătălin Homor, preia conducerea CNADNR

Autor: |

Şeful Companiei de Drumuri Naţionale şi Autostrăzi, Narcis Neaga, a fost schimbat din funcţie, fiind înlocuit cu Cătălin Homor, actualul şef al Metrorex.

Narcis Neaga va rămâne în CNADNR pe funcţia de director la Concesiuni.

UPDATE
Dan Costescu, ministrul Transporturilor, a menţionat, într-o scurtă declaraţie de presă, că înlocuirea din funcţie a fostului şef Narcis Neaga a fost decisă şi realizată astăzi, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor.

Potrivit ministrului transporturilor, revocarea lui Neaga din funcţia de director general a fost realizată în baza a două rapoarte referitoare la întreaga activitate a CNADNR din ultimii ani, în special pe partea de investiţii şi deszăpezire, şi a unui control realizat de Corpul de Control al fostului ministru Iulian Matache.

Dan Costescu a mai precizat că în acest fel şi-a respectat promisiunea în faţa premierului, căruia i-a promis la finele lunii trecute că în 10 zile va lua toate măsurile necesare referitoare la CNADNR şi raportul de control pentru tronsonul de autostradă Sibiu-Orăştie.

 

Cine este Narcis Neaga

Narcis Neaga a preluat conducerea CNADNR în august 2013, după ce Mircea Pop a părăsit compania.
Atunci capital.ro arăta într-un articol cine este şi ce avere avea Narcis Neaga, articol pe care vi-l prezentăm mai jos.

Narcis Neaga şi-a început cariera la Compania de Drumuri în mai 2002, atunci când a deţinut funcţia de Director al Direcţiei de PPP. În CV, noul director menţionează pentru perioada amintită că a fost “negociator si/sau membru al echipelor de negociere a contractelor de PPP cu valoare totala de peste 2,5 miliarde Euro“. Trebuie menţionat faptul că în acea perioadă (2002-2005), singurul contract de o asemenea valoare a fost cel pentru construcţia Autostrăzii Transilvania cu americanii de la Bechtel.

Din martie 2005 şi până în iunie 2006, Neaga a fost şeful Serviciului de derulare a proiectelor PPP, iar mai apoi a condus Direcţia care s-a ocupat de “supravegherea“ Autostrăzii Bucureşti-Braşov.  La realizările importante, noul director menţionează în CV anul 2006, atunci când “cu mine ca Director al Directiei Autostrada Bucuresti – Brasov, CNADNR a semnat primul  contract de tip Design & Build finantat de la buget, cu o valoare de 200 mil. Euro, contract conceput si negociat de o echipa condusa de mine. “

În ultimele 12 luni, din funcţia de director al Direcţiei de Concesiuni, Neaga a avut ca atribuţii “intocmirea strategiei CN ADNR SA pentru domeniul de concesiune/PPP şi gestionarea a 8 (opt) proiecte de concesiune, cu o valoare totala de aprox. 20 miliarde Euro“.

Director cu patru case

Când vine vorba de avere, Neaga a reuşit în cei 54 de ani, să acumuleze nu mai puţin de patru locuinţe: 2 apartamente şi 2 case de vacanţă. Ambele apartamente au fost achiziţionate în 2003, unul dintre ele fiind locuinţă de serviciu, pe care a cumpărat-o de la CNADNR în rate pe o perioadă de zece ani. Neaga mai deţine un teren intravilan de 1237 de metri pătraţi în Tuzla.

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.
Capital - Comenteaza
Printeaza

EVZ

Economica.net

Ziare.com

AutoBild

Unica

Adevarul

Click

DZ

Animal Zoo

EVZ Monden

Capital - Articole similare

SPUNE-TI PAREREA Capital - Comenteaza Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Postarea comentariilor se poate face in doua moduri:
  • Prin formularul de la finalul articolelor.
  • Prin intermediul contului de Facebook: în acest caz postarea comentariilor se face instant. Daca nu aveti deja cont de Facebook il puteti crea de aici https://ro-ro.facebook.com/
Echipa CAPITAL.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul Capital.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii