Cel mai mare plan de infrastructură rutieră al Consiliului Județean Iași, finanțat din fonduri nerambursabile, înseamnă alocarea a aproape 73 milioane euro, din care 58 milioane euro fonduri europene și aproximativ 9 milioane euro de la bugetul de stat. Suma pe care trebuie să o asigure solicitanții este de 6 milioane euro (reprezentând 2% din valoarea cheltuielilor eligibile și neeligibile).

Proiectul, implementat în parteneriat cu județul Suceava, prevede reabilitarea a aproape 170 km de drum de pe teritoriul celor două județe, din care 92 km în județul Iași. După finalizarea investiției, 22 de comune și orașe din judetele Iași și Suceava vor fi conectate la rețeaua trans-europeană de transport (TEN-T).  Comunele ieșene care vor beneficia de noul proiect sunt: Rediu, Movileni, Gropnița, Coarnele Căprei, Cotnari, Focuri, Belcești, Ceplenița, Scobinți, Lespezi și Sirețel.

În județul Suceava, axa rutieră va traversa comunele Ipotești, Bosanci, Udești, Stroiești, Dărmănești, Todirești, Moara și Șcheia, orașele Dolhasca și Liteni dar și municipiul Suceava. Concret, 788.547 locuitori vor beneficia, indirect, la final de proiect, de drumuri reabilitate prin acest proiect finanțat din fonduri europene. „Mă aflu astăzi la Iași pentru a finaliza semnarea celui mai relevant proiect de infrastructură rutieră, care va schimba viața a zeci de mii de oameni din această minunată regiune a țării. Dar am ales să fiu prezentă în Moldova în mod special pentru a transmite un mesaj de încurajare autorităților locale să acceseze bani europeni. Avem la dispoziție 23 miliarde euro până în 2023 pentru a dezvolta România și contăm pe dumneavoastră să îi cheltuiți, să propuneți proiecte pe care să le putem finanța”, a afirmat doamna Rovana Plumb.
Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, a remarcat că Semnarea acestui contract este un moment istoric. Le mulțumesc primarilor din regiune pentru tot sprijinul acordat pe parcursul dezvoltării acestui proiect, cel mai mare din regiunea Moldovei și care rezolvă o problemă importantă atât pentru zeci de mii de locuitori din zonă cât și pentru cei care vor tranzita acest drum de 170 de km.

Totodată, ministrul Rovana Plumb i-a întâlnit pe primarii din județele Iași și Suceava pentru a identifica soluții la problemele întâmpinate de aceștia în accesarea banilor europeni. Cu acest prilej, a amintit că aproximativ 70% din fondurile alocate în actuala perioadă de programare sunt destinați proiectelor autorităților publice. Dând ca exemplu de bună practică reabilitarea din fonduri europene a mănăstirilor din zona Moldovei, Rovana Plumb a făcut apel să fie depuse proiecte în cadrul apelurilor deschise în acest moment, fapt care va contribui la dezvoltarea regiunii și la atingerea obiectivelor asumate prin programul de guvernare.