Kingfisher, care deţine deja pe piaţa din Franţa lanţurile de magazine Castorama şi Brico Depot, a precizat că a semnat deja un acord preliminar non-angajant pentru preluarea pachetului de 41,9% din acţiunile Mr Bricolage deţinut de grupul de francizori Association Nationale des Promoteurs de Faites Le Vous-Mene (ANPF) precum şi pachetul de 26,2% deţinut de familia Tabur, la un preţ de 15 euro pe acţiune. După finalizarea acestei operaţiuni, care ar putea avea loc la sfârşitul lui 2014 sau începutul lui 2015, Kingfisher va face o ofertă pentru preluarea restului acţiunilor la un preţ similar.

'Tranzacţia ar adăuga o a treia afacere de succes celor două branduri existente ale Kingfisher în Franţa', a declarat directorul general de la Kingfisher, Sir Ian Cheshire.

Mr Bricolage are 81 de magazine deţinute în mod direct şi 435 de magazine în sistem de franciză în Franţa. De asemenea, compania are 69 de magazine în franciză în alte 10 ţări.

În anul fiscal care s-a încheiat la 1 februarie 2014, Kingfisher a înregistrat un profit înainte de taxe de 759 milioane lire sterline, faţă de 691 milioane de lire sterline în anul precedent, în timp ce veniturile au urcat la 11,13 miliarde de lire sterline, de la 10,57 miliarde de lire sterline.

Anul trecut, Kingfisher a preluat şi reţeaua de 15 magazine Bricostore din România de la grupul francez Group Bresson. AGERPRES