Institutul de cercetare economică Ifo a anunţat, vineri, că încrederea companiilor germane în economie a înregistrat o scădere peste aşteptări, până la 110,5 puncte în luna mai, de la 111,2 puncte în luna aprilie. Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la o scădere până la nivelul de 110,9 puncte.

Imediat după publicarea acestor date, moneda euro a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimele trei luni, în raport cu dolarul, fiind cotată la 1,3630 dolari, comparativ cu 1,3645 dolari anterior.

Evaluarea companiilor cu privire la situaţia lor actuală "nu mai este atât de favorabilă ca în luna aprilie", a explicat directorul Ifo, Hans-Werner Sinn.

"Companiile sunt mai puţin optimiste cu privire la evoluţia viitoare a afacerilor", a adăugat el.

Oficiul federal de Statistică a anunţat, vineri, că în primul trimestru economia germană a înregistrat o creştere de 0,8%, în condiţiile în care temperaturile peste medie au stimulat construcţiile şi consumul privat.

Cu toate acestea, Banca centrală a Germaniei se aşteaptă la o uşoară încetinire în al doilea trimestru, pe măsură ce efectele vremii favorabile vor dispărea.AGERPRES