"În scenariul de bază pentru anul 2014, Coface estimează că avansul anual al PIB-ului va fi de maximum 2,5%, valoarea finală depinzând de nivelul consumului din luna decembrie (inclusiv cel guvernamental). Pentru anul 2015, se aşteaptă ca activitatea economică să rămână pe o tendinţă crescătoare, înregistrând o creştere marginală superioară, comparativ cu 2014", estimează specialiştii Coface.

Ei sunt de părere că tendinţa va fi susţinută de consumul privat, aportul mai important al formării brute de capital, atât în mediul privat, cât şi instituţional, un aport zero la creşterea economică din partea agriculturii, aportul negativ din partea relaţiilor comerciale externe.

"În scenariul de bază (cu aportul agriculturii), avansul PIB-ului real pentru anul 2015 este estimat la 2,7%, existând posibilitatea de a varia între 2,5% – 3%, în condiţiile în care agricultura va înregistra o dinamică apropiată de tendinţa pe termen lung", au informat specialiştii Coface.

SURSA: Agerpres