Noile tehnologii de procesare vizuală și realitate virtuală dedicate gaming-ului vor fi prezentate publicului la standul NVIDIA, cel mai mare spațiu dedicat unui brand de tehnologie din zona de entertainment, în cadrul East European Comic Con, pe o suprafață de peste 200 metri pătrați.

În cadrul GeForce Garage Expo de la standul NVIDIA vor fi expuse cele mai spectaculoase sisteme PC ale modderilor Tudor “Monstru” Bădică, George “Papa Jock” Potecă, Bogdan Manolache, Alex Coman și Stanisław “Tips” Wiertelak, precum: Gamer’s Throne, ToolCase 2999, Gigabyte G30, Ti-tan,  2Face, Snake vs Dragon, 10th Element, Deux Ex Machina și nu numai.

Spațiul dedicat realității virtuale din cadrul standului NVIDIA va fi populat cu 10 perechi de căști HTC Vive și Oculus Rift susținute de plăcile video GeForce GTX 1060, pe care participanții le vor putea testa rulând jocuri de VR precum: VR FunHouse, SuperHot VR, Raw Data, Robo Recall sau Lucky’s Tale. 

Experiența de gaming va fi completată cu un set-up impresionant care include zece laptop-uri Acer Predator G5-793G, dotate cu plăci grafice GeForce GTX 1060, pe care publicul va putea testa tehnologia NVIDIA Ansel în jocurile: Ghost Recon Wildlands, Mass Effect Andromeda și For Honor.