Începând cu 16 octombrie 2017, compania a devenit distribuitor exclusiv al produselor Lavazza pe piața locală, ca urmare a unui parteneriat încheiat cu Luigi Lavazza S.P.A.

Compania va distribui gama completă Lavazza în canalele de retail, aparate automate, birouri și HoReCa. Brandul de origine italiană completează gama existentă a companiei, alcătuită din băuturi non-alcoolice carbogazoase și necarbogazoase, apă minerală naturală, băuturi energizante, ceai și cafea rece ready-to-drink.

”Parteneriatul dintre compania noastră și Lavazza marchează un pas important în susținerea obiectivelor noastre strategice, de a fi prezenți în toate ocaziile de consum și de a ne urma viziunea de 24/7: să fim alături de clienți și consumatori 24 de ore din 24, 7 zile din 7”, spune Dan Timotin, Country Sales Manager, Coca-Cola HBC România.
    
Deși România este în a doua jumătate a topului țărilor europene la consumul de cafea, potrivit studiilor, peste 90% din populația României cu vârsta de peste 18 ani consumă cafea sau de băuturi pe bază de cafea. Consumul mediu de cafea în România este de 2,4 cafele pe zi, consumate în parte acasă.