'Orice ţară care nu îşi onorează angajamentele faţă de Fond este declarată în situaţia de arierate la plată şi nu are acces la finanţările FMI', a declarat William Murray într-o conferinţă de presă desfăşurată la Washington. 

Ministrul de interne elen a afirmat recent că ţara sa nu va rambursa cele 1,6 miliarde de dolari scadente în iunie către Fondul Monetar Internaţional, într-un moment în care Atena încerca să încheie un acord cu creditorii săi pentru a obţine deblocarea unei noi tranşe de împrumut şi a evita falimentul. 

Premierul Alexis Tsipras şi echipa de miniştri care răspunde de negocierile cu creditorii nu au anunţat totuşi niciodată până acum că nu se va efectua vreo plată. 

'În momentul în care vorbim, ne aşteptăm ca autorităţile elene să facă plata', a dat asigurări purtătorul de cuvânt al FMI. William Murray a adăugat că Atena nu a solicitat gruparea a diferite plăţi scadente în iunie pentru a beneficia de un răgaz mai mare. 

Guvernul grec speră că un acord cu creditorii săi, UE şi FMI, privind viitorul financiar al ţării puternic îndatorate va fi încheiat până duminică. Comisia Europeană a relativizat însă acest optimism. 'Discuţiile continuă cu grecii, dar rămân încă multe de făcut', a apreciat la rândul său purtătorul de cuvânt al FMI. 

AGERPRES