La finalul anului trecut, erau active 1.491.329 poliţe PAD, în timp ce în octombrie 2014 erau active 1.542.040 poliţe.

Potrivit PAID, 74,2% dintre poliţele active la nivel naţional erau încheiate în mediul urban şi 25,8% în mediul rural, iar, în funcţie de tipul de locuinţă, 90,6% din poliţele PAD sunt încheiate pentru locuinţe de tip A (cele cu structura de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, cu pereţii exterior din piatră, cărămidă arsă sau materiale supuse unui tratament termic sau chimic) şi 9,4% pentru locuinţe de tip B (cele cu pereţii exterior din cărămidă nearsă sau material nesupus unui tratament termic sau chimic).

Pe regiuni, cele mai multe poliţe active sunt în Bucureşti (20% din total), Muntenia (19%) şi Transilvania (17%), iar cele mai puţine – în Maramureş (2% din totalul poliţelor), Bucovina (3%) şi Crişana (4%).

PAID emite asigurările obligatorii pentru locuinţe din iulie 2010. Obiectivul principal al PAID este cuprinderea în asigurare pentru cele trei riscuri de catastrofă naturală – cutremure, inundaţii şi alunecări de teren – a tuturor locuinţelor din România.

Poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor (PAD) costă 20 euro în cazul locuinţelor tip A (suma maximă asigurată 20.000 euro) şi 10 euro în cazul locuinţelor tip B (suma asigurată fiind de 10.000 euro).