Inundații devastatoare în Suceava: Oameni disperați, locuințe distruse și companii de asigurări de negăsit
Inundațiile masive din județul Suceava au provocat pagube semnificative, lăsând sute de familii din Broșteni și localitățile învecinate în stare de șoc și disperare. În timp ce autoritățile locale și pompierii au intervenit pentru evacuarea apei și acordarea primului ajutor, oamenii ale căror case au fost afectate se lovesc acum de un nou obstacol: inaccesibilitatea companiilor de asigurări.
Prefectul județului Suceava, Traian Andronachi, a lansat un semnal de alarmă după ce a primit numeroase sesizări de la locuitorii sinistrați care spun că nu reușesc să ia legătura cu firmele de asigurări la care au polițe active.
„Lumea, locuitorii, cei care sunt asigurați, se plâng că nu le răspund companiile de asigurări unde aveau asigurarea. Ferească Sfântul să nu răspundă companiile de asigurări la telefon, cu Guvernul României lângă noi! Ferească sfântul ca, în ce situație sunt oamenii de aici, o companie de asigurări să nu răspundă la telefon!”, a transmis prefectul, citat de Agerpres.
La rândul său, primarul orașului Broșteni, Alexandru Hurjui, spune că deocamdată nu există o situație clară privind numărul de locuințe asigurate, însă aceste date vor fi disponibile după finalizarea evaluărilor din teren.
„Nu avem o situație exactă asupra asigurărilor. Sunt dintre ei mulți care au PAD-urile acelea, asigurările obligatorii, dar sunt și foarte mulți care au asigurările suplimentare. În momentul în care vom ajunge la fiecare casă să facem evaluările, automat vom verifica și acest lucru”, a precizat edilul.

Ce acoperă, de fapt, polița PAD în cazul inundațiilor
Polița PAD, asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale, oferă protecție doar pentru trei riscuri majore: cutremur, alunecări de teren și inundații produse exclusiv ca urmare a unor fenomene naturale. Potrivit Legii 260/2008, toți proprietarii de locuințe trebuie să încheie această asigurare, excepție făcând doar imobilele încadrate cu bulină roșie.
Cosmin Tudor, Director General Adjunct al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), explică:
„Asigurarea obligatorie PAD se încheie pentru toate locuințele, indiferent de localizarea sau de starea lor de întreținere. Există o singură excepție când nu se poate încheia o poliță obligatorie PAD și anume, atunci când locuința se află într-o clădire cu bulină roșie, adică risc seismic 1.”
Suma maximă despăgubită ajunge la 100.000 de lei pentru locuințele construite din materiale rezistente (beton, cărămidă) și 50.000 de lei pentru cele din materiale netratate, precum chirpici sau cărămidă nearsă.
„Polița de asigurare obligatorie acoperă cele trei riscuri, respectiv cutremur, alunecare de teren și inundații, toate ca fenomene naturale, în două variante, în funcție de materielele din care este construită locuința, și anume:
Locuințe construite din materiale rezistente (beton, cărămidă etc) – despăgubirea maximă este de 100.000 de lei. Pentru acest tip de asigurare se plătește de către proprietarul imobilului o sumă de 130 de lei pe an.
Locuințe care sunt construite din materiale netratate chimic sau termic (cărămidă nearsă, chirpici etc) – valoarea maximă a despăgubirii este la jumătate, 50.000 lei pe an, iar costul acestei asigurări este de 50 de lei pe an.
Asigurarea PAD despăgubește doar până la 100.000 de lei, în funcție de mărimea daunei”, explică directorul PAID pentru Digi24.


Românii, codași la asigurarea locuințelor
În ciuda riscurilor, statisticile rămân îngrijorătoare: doar 23% dintre locuințele din România sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale, mult sub media europeană de 62%.
„Chiar dacă există obligativitate prin lege, doar 23% dintre locuințele din România au încheiată această asigurare PAD. Mai exact, 4 din 5 locuințe nu sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale”, avertizează sursa citată.
Pentru cei fără asigurare, reconstrucția sau reparațiile sunt aproape imposibile din resurse proprii, ajutorul de urgență din partea statului acoperind doar nevoile de bază, nu refacerea locuinței.
„Nu există niciun fel de opțiune de a recupera banii pentru reconstrucția imobilului ori alte situații, ci ne aflăm în situația de a cere ajutorul de urgență din partea statului sau de la bugetul local pentru prejudicii produse locuințelor”, a declarat Cosmin Tudor.
Asigurarea facultativă, singura opțiune pentru despăgubiri suplimentare
Polița PAD poate fi completată printr-o asigurare facultativă, care permite extinderea protecției asupra unor riscuri suplimentare – inclusiv daune provocate de vecini, incendii sau furturi, precum și despăgubiri pentru bunurile din locuință.
„Costurile unei polițe de asigurare facultativă pentru locuință variază în funcție de numărul de riscuri ales, mai exact în funcție de opțiunile pe care fiecare proprietar al imobilului alege să le includă într-o asigurare completă. Ca exemplu aproximativ, costul unei polițe de asigurare facultativă poate fi 0,1% din valoarea totală asigurată”, mai precizează Cosmin Tudor.