Anul trecut, ISC a efectuat aproximativ 23.000 de controle în domeniile sale de competență, în urma cărora au fost constatate peste 16.200 de nereguli pentru care au fost dispuse circa 15.850 măsuri și s-au aplicat 2.014 sancțiuni contravenționale în valoare de circa 9,5 mil. lei, care s-au constituit venituri la bugetul de stat.

Rapoartele de activitate ale instituţiei arată că a fost dispusă oprirea lucrărilor de construcţie în cazul a 280 de obiective controlate în primele nouă luni din 2016, iar în 37 cazuri au fost sesizate organele de urmărire penală, pentru fapte care constituie infracţiuni.

Inspectoratul a verificat 80% din cele 3.813 obiective de investiții active în 2016 și a constatat că circa 1.000 de lucrări sunt recepționate, iar 161 dintre acestea sunt neîncepute.

Rezultatul pozitiv înregistrat de instituție poate fi pus și pe seama creșterii numărului de inspectori. Organigrama ISC a crescut cu 198 de posturi, astfel că acum sunt 814 angajați. Chiar și așa, inspectoratul enumeră printre factorii care i-au influențat activitatea în 2016 și personalul insuficient pentru misiunile de control.