Acţiunile Stirom au crescut în urma anunţului că societatea mamă care controlează indirect compania, Yioula Glassworks, vinde cea mai mare parte a afacerii din domeniul sticlăriei de ambalaj către BV Vidro

'Azi, 10 octombrie 2016, Stirom a fost informată că Yioula Glassworks (societatea mamă, respectiv ultimul acţionar persoană juridică care cotnrolează indirect Stirom prin intermediul subsidiarei sale integral deţinută MGL Mediterranean Glass Limited) că Yioula Glassworks, împreună cu subsidiara sa Yalos Holdings (Overseas) Limited, a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu BA Vidro, având ca obiect vânzarea celei mai mari părţi a afacerii sale în domeniul sticlăriei de ambalaj, incluzând toate acţiunile emise de Glasstank B.V. (o societate care este, indirect, o societate mamă a Stirom)', se arată în documentul publicat pe site-ul BVB. 

Finalizarea tranzacţiei în cadrul contractului de vânzare-cumpărare este supusă aprobărilor necesare în domeniul concurenţei şi altor condiţii precedente uzuale pentru finalizarea tranzacţiei şi este de aşteptat să aibă loc la sfârşitul anului 2016. 

Valoarea acţiunilor Stirom a crescut de la începutul anului cu 48,34%, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de peste 1,19 milioane lei. La data de 30 iunie, compania era deţinută în proporţie de 93,4% de către MGL Mediterranean Glass Limited, din Nicosia, iar restul de alţi acţionari. 

Stirom a fost înfiinţată în anul 1966 în Bucureşti, sub numele de Fabrica de Articole de Sticlărie Bucureşti şi reorganizată în 1973 sub denumirea de Întreprinderea de Articole de Sticlărie Bucureşti, (IASB). Începând cu anul 1990, IASB a devenit societate comercială pe acţiuni, sub denumirea de Stirom S.A., iar din 1995 a devenit companie majoritar privată. La începutul anului 2003 a fost preluată de grupul Yioula Glassworks, cu sediul în Grecia, grup ce deţine alte 6 fabrici de sticlă în Grecia, Bulgaria şi Ucraina. 

Stirom este singurul producător naţional de ambalaje din sticlă, destinate industriilor băuturilor şi conservelor.

AGERPRES