Noul gazoduct, cu o lungime de 478 de kilometri, se va întinde între Podişor şi Recaş. Acest proiect este de importanţă crucială pentru promovarea integrării pieţei energetice europene şi securităţii aprovizionării cu energie în România şi regiune.

‘Graţie sprijinului oferit de Planul Juncker, BEI furnizează un credit de 50 milioane de euro pentru Transgaz să construiască un nou gazoduct cu o lungime de 478 milioane de kilometri între Bulgaria şi Austria via România şi Ungaria. Acest important proiect transfrontalier va creşte competiţia, un lucru bun pentru consumatori. De asemenea, va aduce mii de locuri de muncă în regiune, un obiectiv fundamental al Planului Juncker’, a declarat vice-preşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

Prezentat la finele lui 2014, Planul Juncker este destinat relansării creşterii economice şi creării de locuri de muncă în Europa. Planul ar urma să permită mobilizarea a aproximativ 315 miliarde de euro timp de trei ani prin intermediul creării unui fond pentru investiţii strategice, EFSI. Fondul ar urma să fie finanţat atât de bugetul european, de Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) precum şi de statele membre. Planul va completa şi nu va înlocui alte programe ale Uniunii Europene şi ale Băncii Europene pentru Investiţii. 

Până în luna octombrie 2017 planul de investiţii a mobilizat 240,9 miliarde de euro în Europa, însă mai puţin de un miliard de euro în România. Aproximativ 21% din aceste investiţii sunt în sectorul energetic. AGERPRES