Teoria creșterilor salariale a revenit în discuție pe scenă mondială după criză financiară din 2008 – 2009. Totuși, în afară de studii și simulări, nu există vreo țară europeană care să fi aplicat acest model de creștere economică, astfel încât să obținem evidente empirice. De fapt, țările europene adopta mai degrabă o politică de creștere bazată pe investiții, pe flexibilizarea pieței muncii și pe încurajarea exporturilor că sursă de creștere a produslui intern brut. Asta nu înseamnă că creșterile salariale nu sunt de dorit, dimpotrivă, însă ele nu trebuie să depășească creșterile de productivitate, altfel riscăm să generăm ale dezechilibre în economie. 

Putem observa ce s-a întâmplat în România, după creșterea salariilor din sectorul bugetar de anul trecut, sector care angajează aproximativ o treime din forță de muncă angajată din România. Aceste creșteri salariale au fost anulate de inflație, deoarece creșterea cererii interne bazată pe aceste venituri suplimentare, nu a generat decât creșterea prețurilor. 

Experiență României arată că o politică bazată doar pe creșteri salariale, fără fundamente economice, nu poate să funcționeze pe termen mediu și lung. Costurile salariale crescute au fost devastatoare pentru multe companii românești, de asemenea și pentru stat, care a trebuit să le finanțeze. Din moment ce firmele românești se confruntă cu probleme de competitivitate pe piețele externe (să nu uităm că exporturile noastre sunt 50% realizate de Dacia), aceste costuri salariale crescute nu au făcut decât să îngreuneze situația. 

În plus, România nu se află în situația unei economii moderne, tehnologizate; România trebuie să investească în dezvoltarea și achiziționarea de tehnologii de producție moderne. Dacă resursele companiilor se duc pe salarii, din ce resurse se vor finanța aceste nevoi? 

De aceea, șansă noastră de reușită este aceea de a încuraja investițiile, atât din mediul privat, cât și din cel de stat. 

Politică de stimulare a consumului poate avea avantajele sale pe termen scurt, și poate mediu, cu condiția că consumul să fie intern. Însă în România, creșterea consumului a fost mai degrabă în avantajul importatorilor, și nu al producătorilor români. De ce? Pentru că avem acea problema de competitivitate a produselor și serviciilor. 

Creșterea economică generată de creșterea salariilor poate avea beneficii într-o economie care nu are probleme de competitivate, care poate genera consum intern și creșterea producției interne și care nu suferă de decalaje tehnologice. 

România nu dispune de niciuna din aceste condiții. Însă și în România, creșterea salariilor va continuă natural, că urmare a crizei de forță de muncă (amplificată de fenomenul emigrației) și a specializării acesteia.