Zelenski și Putin au căzut de acord! Liderul din Ucraina a anunțat marea decizie
Volodimir Zelenski și Vladimir Putin au căzut de acord! Președintele din Ucraina a anunțat recent o mare decizie în plin război.
Zelenski și Putin au căzut de acord! Liderul din Ucraina a anunțat marea decizie
Mai precis, liderul ucrainean a transmis recent pe pagina sa de socializare că a reușit eliberarea paramedicului Iulia Paievska, capturat de ruşi în urmă cu trei luni la Mariupol.
„Sunt deosebit de bucuros să vă anunţ că am reuşit să o eliberăm pe medicul şi voluntara ucraineană Iulia Paievska din captivitate, este deja acasă”, a scris Volodimir Zelenski pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, președintele din Ucraina a dat asigurări că autorităţile de la Kiev vor acționa în continuare pentru eliberarea ucrainenilor reţinuţi și pentru a obţine decizii favorabile pentru Ucraina. Amintim că Paievska a fost capturată de forţele ruse în 16 martie, la Mariupol.
Apelurile lui Zelenski către Occident continuă
După aproape patru luni de la declanșarea războiului din Ucraina, apelurile lui Zelenski către Occident continuă. De această dată însă, liderul de la Kiev a folosit un mod inedit pentru a transmite un mesaj firmelor din tehnologie cu privire la planurile Ucrainei.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a participat la o conferință de la Paris, însă nu în format fizic ci sub forma unei holograme. La evenimentul de joi au participat marile firme de tehnologie, cărora liderul ucrainean le-a cerut de asemenea ajutorul.
Mai exact, președintele Ucrainei le-a declarat tuturor prezenți la eveniment că Ucraina oferă firmelor de tehnologie o șansă unică de a reconstrui țara ca o democrație complet digitală, relatează The Guardian.
Totodată, el a subliniat faptul că deși nu este normal ca un președinte sau un șef de Guvern să folosească o astfel de hologramă pentru a se adresa oamenilor, având în vedere situația actuală, aceasta a fost singura metodă.
„Este neobișnuit ca președinții sau șefii de guvern să folosească o hologramă pentru a se adresa oamenilor, dar acesta nu este singurul aspect din „Războiul Stelelor” pe care îl punem în practică”, a spus el.
Ducându-și gluma până la capăt și comparând forțele ruse cu băieții răi din franciza „Războiul Stelelor”, Zelenski a precizat că Ucraina va ieși învingătoare. „Vom învinge și imperiul”, a spus el.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





