Suntem la mila lui Dumnezeu ori de câte ori vorbim de sectorul agricol. An de an, fermierii își construiesc planurile și investesc pentru a avea producții bune, însă vremea le poate da peste cap toate calculele. Deocamdată este prematur să se facă estimări în ceea ce privește pagubele produse culturilor agricole din cauza temperaturilor scăzute şi a vremii nefavorabile din ultimele zile, a spus ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a menționat că ploile care au cuprins toată ţara în această perioadă sunt benefice pentru sol şi plante. „Abia după ce vor trece aceste fenomene se iau probe din teren, se analizează, se vede gradul de afectare şi efectul la nivelul ţării. Din păcate, agricultorii ţării româneşti întotdeauna lucrează sub zodia riscurilor”, a declarat, Petre Daea, citat de Agerpres. 

„Am spus-o şi vă mai spun: Este mai mult bine decât rău, ca să fie bine înţeles şi răstălmăcit de presă. Este o apreciere a unui om care ştie ce vorbeşte şi în acelaşi timp ştie să şi comunice ceea ce alţii doar văd şi nu înţeleg fenomenul agricol”, a afirmat Petre Daea, răspunzând unei întrebări legate de pagubele înregistrate în ultimele zile din cauza fenomenelor meteo nefavorabile.

Cele mai afectate culturi sunt, conform lui Emil Dumitru, președintele ProAgro, vița-de-vie și rapița. “La pomii fructiferi vom suferi cel mai mult. Aici, la plantațiile de vie și la rapiță vom avea producții periclitate”, ne-a explicat Emil Dumitru. El a menționat că agricultorii din țara noastră nu s-au mai confruntat cu astfel de fenomene meteorologice de mai bine de 20 de ani. “Pe 20 aprilie să avem ninsori abundente și temperaturi sub zero grade după ce au înflorit toți pomii nu s-a mai întâmplat în ultimele două decenii”, a spus Dumitru. Potrivit acestuia, pierderi însemnate la producție s-ar putea înregistra și la grâu, acolo unde stratul de zăpadă a acoperit grâul aflat în prezent la 20 cm.

De recuperarea pagubelor nici nu putem vorbi atâta timp cât autoritățile nu au implementat fondul mutual la care femierii să contribuie an de an. Acest mecanism de despăgubire este cuprins în PNDR. “La un euro colectat de la fermieri, Comisia Europeană contribuie cu 65 de eurocenți”, ne-a explicat Emil Dumitru.

Întrebat despre contribuția agriculturii la creșterea economică din acest an, Emil Dumitru are dubii că aceasta mai poate fi atinsă în condițiile de acum. Guvernul PSD și-a propus să atingem o creștere economică record de 5,2% a PIB-ului, la care sectorul agricol să aibă o contribuție pozitivă. De menționat este că în ultimii doi ani, agricultură a avut contribuție negativă la creșterea economică, potrivit datelor Comisiei Naționale de Prognoză. Mai mult, în ultimii ani, agricultura a avut o contribuție tot mai redusă la formarea PIB-ului.