Vremea se răcește puternic în România! ANM a făcut anunțul chiar în această dimineață

Vremea se răcește puternic în România! ANM a făcut anunțul chiar în această dimineață

SURSA FOTO: Dreamstime - Termometru

Publicat de Leonard Bădilă la 7 august 2023, 08:24

Informațiile publicate recent de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) arată că vremea va fi în general instabilă şi se va răci începând de luni, 7 august. Totuși, disconfortul termic se va menţine ridicat pe arii restrânse în regiunile sudice.

Totodată, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi, conform informațiilor publicate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 34 de grade

Aversele vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor fi local de 20-30 l/mp şi izolat de peste 40-50 l/mp. Pe arii restrânse va cădea grindină.

De asemenea, vântul va avea pe alocuri  intensificări (rafale de 55-70 km/h) şi vor mai fi posibile vijelii, cu o probabilitate mai mare în regiunile sudice.

Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 34 de grade, iar cele minime, în general, între 10 şi 20 de grade. Presiunea atmosferică va avea valori mai ridicate decât în zilele anterioare în majoritatea regiunilor, exceptând extremitatea sud-estică unde va fi în continuare scăzută, notează ANM.

Valorile termice vor fi în scădere şi se vor apropia de cele specifice datei

Meteorologii subliniază că valorile termice vor fi în scădere şi se vor apropia de cele specifice datei. Cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Probabilitatea pentru vijelie şi cantităţi de apă însemnate va fi ridicată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimă va fi de 17-18 grade.

Vremea la munte

Vremea va fi în general instabilă la munte. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat 40-50 l/mp, iar pe alocuri va cădea grindină.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări locale (rafale de 55-70 km/h), dar şi de scurtă durată şi în timpul ploilor. Potrivit meteorologilor, valorile termice vor scădea faţă de ziua anterioară.

Vremea la mare

Vremea se va menține călduroasă la mare, chiar dacă temperaturile scad ușor. În orele amiezii, disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime vor fi de 29-31 de grade, iar cele minime de 20-21 de grade.

Cerul va fi temporar noros, şi din orele după-amiezii trecător vor fi averse, descărcări electrice şi condiţii de grindină. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (rafale în general de 50 – 60 km/h). Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 23 şi 26 de grade, conform informațiilor publicate de ANM.

Informații articol
Despre autor
Leonard Bădilă

Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.