Canicula si toamna care se anunta a fi blanda si lunga sunt pentru viticultori mana cereasca. „Productia de struguri poate va fi putin mai mica decat anul trecut, insa vinurile obtinute din recolta acestui an vor fi de exceptie”, spune prof. Valeriu V. Cotea. De aceeasi parere este si Adrian Popescu, PR Manager Murfatlar Romania: „Vinurile obtinute din recolta 2003 vor depasi asteptarile celor mai exigenti consumatori.”
Totusi, o parte din podgoriile autohtone au avut de suferit de pe urma ingheturilor din aceasta iarna, mai ales in regiunea Valea Calugareasca si sudul Moldovei, unde recoltele au fost diminuate cu 40-50%, la care s-a adaugat si perioada secetoasa ce a mai diminuat din productia de struguri. Pe ansamblu insa, vin se va face in cantitati suficiente si, ce este mai important, va fi de foarte buna calitate. Conditiile climatice din acest an determina cresterea concentratiei de zahar din boabele de struguri, sunt mai aromati si feresc vita de vie de boli cauzate de umiditatea excesiva. Vestea mai putin buna este ca vinul se va scumpi cu peste 15%, ca urmare a productiei mai mici si a exporturilor crescute de anul trecut si din primele sapte luni din acest an. Cramele si-au epuizat stocurile de vin neimbuteliat din recoltele anterioare. In 2002, s-au exportat 505 mii hl vin, dublul cantitatii inregistrate in 2000.
Romania detine 5,4% din suprafata viticola a Europei si 3% din productia de vin. Piata romaneasca a vinului este estimata la 250 milioane euro/an, in aceasta activitate fiind angrenate peste un milion de persoane. Sectorul vitivinicol reprezinta 14% din valoarea productiei agricole vegetale si se situeaza pe locul trei printre produsele vegetale exportate. „Vinul este cel mai bun ambasador al Romaniei, reprezentand un produs 100% national si usor de recunoscut”, spune Bazil Zarnoveanu, presedintele Asociatiei Producatorilor si Exportatorilor de Vinuri – APEV. In ciuda tuturor acestor calitati, in Romania este un produs supus regimului accizelor, iar pentru sticlele de vin sunt obligatorii banderolele fiscale. In tarile producatoare de vin membre UE, nu se percep accize pentru acest produs si nici nu exista obligativitatea timbrarii sticlelor. Aceasta deoarece vinul este considerat parte a culturii nationale, podgoriile primind sprijin substantial din partea statului.
In Romania s-a obtinut deocamdata reducerea cu 45% a accizelor si promisiunea de eliminare completa a acestora pentru vinurile linistite incepand cu 1 iulie 2004, iar de la 1 ianuarie 2004, banderolele nu vor mai fi obligatorii. „Pentru Murfatlar, renuntarea la banderolele fiscale ar asigura replantarea, in urmatorii patru ani, a 100 ha cu vita nobila, in conditiile in care costul este de 10.000 euro/ha, bani blocati timp de trei ani, pana la intrarea pe rod” spune Adrian Popescu. La nivel national se estimeaza ca sumele economisite ar permite replantarea a 200 – 300 ha/an.