”România nu poate reduce decalajul faţă de alte ţări fără investiţii străine. Ne propunem să păstrăm stabilitatea economică pe care am construit-o în ultimele luni. Trebuie să dovedim că am învăţat ceva important în 2012. Nu există miracole şi nu poţi ajunge undeva alergând pe scara de incendiu. Avem în faţă un an semnificativ pentru economia României, un an în care să dovedim că putem avea o clasă de mijloc solidă”, a spus Varujan Vosganian, citat de Agerpres.

Deficitul comercial FOB-CIF al României a depăşit, în primele 11 luni din 2012, valoarea de 38,67 miliarde lei (8,67 miliarde euro), în creştere cu 2,35 miliarde lei, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul precedent, arată datele estimate ale Institutului Naţional de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2012, exporturile FOB realizate au fost de 186,5 miliarde lei (41,9 miliarde euro), iar importurile CIF au însumat 225,2 miliarde lei (50,57 miliarde euro).

România îşi propune să devină o ţintă ispititoare pentru investiţiile străine. Conform ministrului Economiei, rolul statului se va diminua treptat, acesta urmând să devină doar un reglementator al unei pieţe competitive.

Sursa: Agerpres