„Mulţi ne-au sunat să ne ceară mai multe detalii legate de riscul vaccinării, dacă ceea ce s-a întâmplat are legătură cu vaccinul studiat de noi, acest tip de întrebări”, a spus investigatorul șef Alberto Borobia, conform news.ro

Totuși, Borobia nu a precizat numărul persoanelor care s-au retras din studiul clinic.

Studiul clinic a fost suspendat la nivel mondial

Studiul clinic pentru vaccinul AstraZeneca a fost suspendat la nivel mondial pe 6 septembrie, din cauza apariției unor efecte secundare grave la un voluntar din Marea Britanie. După aprobarea dată de autorităţile de reglementare britanice, studiul a fost reluat luni în Marea Britanie şi Brazilia. Trebuie menționat că studiul este încă suspendat în Statele Unite.

Divizia belgiană Janssen a Johnson & Johnson a început luni un studiu clinic de fază a doua pentru un vaccin destinat Covid-19, pe 190 de persoane, testele urmând să se încheie pe 22 septembrie. De asemenea, studii clinice au loc şi în Olanda şi Germania iar numărul total al participanţilor din cele trei ţări este de 550.

Johnson & Johnson este una dintre cele nouă companii care s-au angajat săptămâna trecută să respecte standardele ştiinţifice în cursa de dezvoltare a unui vaccin împotriva noului coronavirus.

Alberto Borobia a explicat că în studiile clinice de fază a doua sunt testate care doze şi regim de administrare a vaccinului generează cei mai mulţi anticorpi, în timp de studiile de fază a treia testează eficacitatea vaccinului. Studiul clinic de fază a doua se va desfăşura pe parcursul a 14-16 luni.

În cazul în care unele doze sau regimuri de administrare vor genera o cantitate considerabilă de anticorpi, va avea loc o analiză intermediară de fază a treia, înainte de încheierea fazei a doua, a transmis acesta. De asemenea, investigatorul șef a adăugat că voluntarii din studiul clinic de fază a treia vor fi mult mai diverşi decât cei din studiul clinic de fază a doua, care include numai voluntari sănătoşi.