Vladimir Putin va lua marea decizie! Se întâmplă pe 9 mai? E anunțul momentului
Sursă: Dreamstime
Statele Unite au anunțat un sprijin mai mare pentru Kiev. O abordare nouă care neliniștește prea puțin Moscova, care este gata să prelungească conflictul. Într-un material publicat în ziarul Tribune de Geneva, se analizează momentul în care s-ar putea pune capăt războiului din Ucraina.
Sub titlul „Putin, stăpânul timpului”, jurnaliștii de la Tribune de Geneva au explicat când s-ar putea încheia războiul din Ucraina.
„Începem războiul când vrem, îi punem capăt când putem”, spunea Machiavelli. Conflictul ucrainean, despre care se spunea că se împotmolește, a luat o nouă întorsătură după schimbarea de ton a Statelor Unite.
În a 65-a zi de luptă, când gazul sau uleiul de floarea-soarelui devin mărfuri rare în viața noastră de zi cu zi, ne întrebăm: cât va mai dura acest război?
Următorul pas anunțat: 9 mai, ziua capitulării Germaniei naziste, sărbătorită în fiecare an cu mare pompă în Rusia. Va anunța oare Vladimir Putin în timpul paradei armatei în Piața Roșie o victorie în Donbass, urmată de o încetare generală a focului? Sau dimpotrivă, va declanșa un mare război patriotic pentru a-și ascunde progresul lent și pentru a răspunde unui Joe Biden mai puțin precaut, care vizibil nu mai este speriat de acuzațiile de intervenție în conflict și de amenințările cu al treilea război mondial?
Diferența dintre Vladmir Putin și Joe Biden
Spre deosebire de Biden, Putin nu are nevoie să justifice conflictul în fața populației.
Și dacă așteptările noastre, concentrate pe această zi simbolică, ar fi doar rodul unei fantezii occidentale, așa cum ne avertizează experții ruși? Spre deosebire de Biden, Putin nu are nevoie să justifice conflictul în fața populației din Rusia care, în ciuda sancțiunilor, îl susține în mod covârșitor.
Podurile cu Europa sunt rupte, negocierile dintre Moscova și Kiev au stagnat. Iar ideea unui război costisitor, blocat în tranșee timp de luni de zile sau chiar de ani, cu greu pare să-l impresioneze.
Când se va termina războiul din Ucraina
Pe măsură ce armele grele americane se revarsă în Ucraina, europenii se pregătesc pentru o penurie de energie, iar partea mai puțin norocoasă a lumii pentru foamete, să fim sinceri: nimeni nu știe cu adevărat când se va termina acest război.
Stăpânul de la Kremlinului este încă și va fi întotdeauna stăpânul timpului.
Pe de altă parte, trebuie spus că surse ucrainene au declarat pentru publicația britanică The Times că Moscova ar fi luat deja decizia de a ataca o nouă țară din Europa. În plus, autoritățile de la Kiev avertizau încă de săptămâna trecută în legătură cu mișcările trupelor rusești. Rusia va încerca să deschidă un nou front împotriva Ucrainei dinspre Republica Moldova, potrivit unor surse militare ucrainene, citate de publicația The Times.
Student la jurnalism, pasionat de istorie și de arhitectura urbană. Am intrat în presă în urmă cu mai mulți ani.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





