Vladimir Putin a prezidat o întâlnire cu circa o duzină de persoane, la o masă circulară. După cum se poate vedea în imaginile transmise de Kremlin, președintele rus i-a avut lângă el pe ministrul Apărării Serghei Şoigu şi pe şeful Statului Major militar Valeri Gerasimov.

Zi plină pentru Vladimir Putin

După aceea, Putin s-a prezentat în capul unei alte mese de conferință de sediul grupului de lucru comun, unde a solicitat mai multor comandanți militari propuneri în legătură cu felul în care ar trebui să se desfășoare în continuare campania militară din Ucraina.

„Vom asculta pe comandanţii din fiecare direcţie operaţională şi aş dori să aud propunerile dumneavoastră cu privire la acţiunile noastre imediate şi pe termen mediu”, a spus liderul de la Kremlin.

În fotografiile de pe site-ul Kremlinului, de vede că a fost prezent la aceste întâlniri și Serghei Surovikin, Generalul Forțelor Aeriene.

Potrivit purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov, Vladimir Putin a petrecut întreaga zi de vineri la sediul grupului de lucru. Detalii în legătură cu vizita președintelui rus sau cu locația sediului nu au fost divulgate.

Atacuri cu rachete asupra Ucrainei

Vineri dimineaţă, Rusia a atacat Ucraina cu 76 de rachete. Dintre acestea, 60 au fost doborâte de apărarea antiaeriană, acestea fiind pentru prima dată lansate şi de bombardiere strategice. Ținta principală a atacului a fost Kiev, peste care au căzut 40 de rachete. Autorităţile au anunţat că nouă instalaţii electrice au fost avariate, iar capacitatea sistemului energetic naţional este redusă la jumătate, potrivit The Guardian şi CNN.

Dintre cele 76 de rachete, 72 au fost rachete de croazieră (X-101, ‘Kalibr’, X-22), iar patru 4 rachete aeriene ghidate (X-59), având ca țintă infrastructura critică ucraineană. Un purtător de cuvânt al administraţiei militare a regiunii Kiev a spus că numai aici au fost doborâte 37 din cele 40 de rachete ruseşti lansate. Guvernatorul din Dnipropetrovsk, Valentin Reznicenko, a declarat, de asemenea, că apărarea aeriană a doborât 10 rachete deasupra acestei regiuni din centrul Ucrainei.

Potrivit forțelor armate ucrainene, atacurile au fost, în general, „deosebite”, în condițiile în care rachetele nu au fost lansate doar de pe Marea Caspică şi de pe Marea Neagră, ci „şi din regiunea Saratov, în zona Engels, unde este baza bombardierelor strategice Tu-95MS”.

Armata ucraineană a mai precizat, de asemenea, că în atacurile de vineri au fost folosite 27 de rachete S-300.