Vladimir Putin, judecat! Ucraina a anunțat. Se întâmplă după 9 mai
Sursa: Dreamstime
Deși urmează o zi festivă, Ucraina nu poate să treacă cu vederea ceea ce se întâmplă chiar acum pe teritoriul țării. Un avertisment în acest sens a venit în urmă cu doar câteva momente.
Cu ocazia Zilei de Comemorare şi Reconciliere în memoria soldaţilor care şi-au pierdut viaţa în Al Doilea Război Mondial, Ministerul de Externe al Ucrainei a transmis o informare de ultimă oră.
Sursa citată aseamănă Coaliţia anti-Hitler şi unitatea pe care statele democratice au afişat-o în faţa provocărilor comune la adresa valorilor comune.
„Regimul lui Putin a depăşit Al Treilea Reich al lui Hitler prin metodele barbare, iar impactul războiului este resimţit la nivel mondial, deoarece periclitează securitatea statelor UE, precum şi securitatea alimentară prin blocarea porturilor ucrainene”, afirmă Ministerul de Externe al Ucrainei.
Rusia a încălcat toate angajamentele
Totodată, sursa citată precizează că la momentul actual, prin invazia declanșată la data de 24 februarie, Rusia a încălcat ”cu brutalitate” toate angajamentele și de asemenea a periclitat și securitatea mondială, demonstrând astfel că nu ”respectă ordinea internațională bazată pe norme”.
„Astăzi, îi comemorăm pe toţi cei care şi-au dat viaţa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în numele păcii, prosperităţii şi securităţii lumii. Cel mai mare tribut adus sacrificiului lor a fost angajamentul nostru comun de a ne asigura că tragedia nu se va mai repeta niciodată.
Cu toate acestea, prin declanşarea războiul său neprovocat pe scară largă împotriva Ucrainei, Rusia a încălcat cu brutalitate acele angajamente, a periclitat securitatea mondială şi a a arătat că nu respectă ordinea internaţională bazată pe norme”, se menţionează în comunicatul transmis.
Ministerul ucrainean a mai vorbit și despre războiul care durează de mai bine de două luni de zile. Sursa citată precizează că mii de civili și apărători ucraineni și-au pierdut viața până acum, însă chiar și așa, Rusia nu are în plan să se oprească.
Un omagiu pentru victimele războiului
Cu această ocazie, MAE ucrainean a adus și un omagiu tuturor victimelor, inclusiv celor 225 de copii, ale căror vieţi au fost luate de invadatorii ruşi.
Sursa citată precizează că deși războiul vizează doar Ucraina, acesta se resimte la nivel mondial și pune în pericol securitatea alimentară globală, în condițiile în care transporturile din porturile ucrainene sunt blocate, iar rușii fură cereale din Ucraina și amenință agricultura.
„Prin metodele sale barbare, regimul lui Putin a depăşit deja Al Treilea Reich al lui Hitler. Atrocităţile armatei ruse în acest război au şocat lumea, iar investigaţiile asupra crimelor armatei ruse sunt deja în desfăşurare pentru a-i aduce pe toţi cei responsabili în faţa justiţiei.
În plus, impactul războiului este resimţit la nivel mondial, întrucât Rusia pune în pericol deschis pacea ţărilor UE şi pune în pericol securitatea alimentară globală, în timp ce fură cereale ucrainene, blochează transporturile din porturile ucrainene şi ameninţă agricultura”, se mai precizează în comunicat.
Europa, mai unită ca niciodată
Făcând referire la Coaliția anti-Hitler de acum 80 de ani, oficialii ucraineni susțin că în prezent, lumea democratică este unită din nou în faţa provocărilor comune la adresa valorilor noastre comune.
Totodată, sursele citate subliniază faptul că în această situație s-a aflat cine sunt prietenii și aliații adevărați ai Ucrainei, odată cu impunerea sancțiunilor sevedere către Rusia.
„Ministerul de Externe al Ucrainei îşi exprimă recunoştinţa din partea întregii naţiuni ucrainene faţă de cei care s-au dovedit a fi prietenii şi aliaţii noştri adevăraţi, care au introdus sancţiuni devastatoare, au oferit poporului ucrainean sprijin militar, umanitar şi financiar decisiv pentru a opri această nouă ameninţare globală a Rusiei lui Putin şi şi-au împărţit casele cu acei ucraineni, pe care războiul i-a forţat să fugă temporar până când se pot întoarce pentru a reconstrui tot ce au distrus ruşii”, se mai arată în comunicat.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





