Putin a promulgat o nouă lege în Rusia! Amezi de 100.000 de ruble rusești pentru cei care compară URSS-ul cu regimul nazist

Codul de Infracţiuni Administrative al Federației Ruse (CAO RF) este completat de un nou articol privind amenzi usturătoare pentru:

– încălcarea legii federale;

– interzicerea identificării publice a acţiunilor conducerii, comandamentului şi personalului militar al URSS cu acţiunile conducerii, comandamentului personalului militar al Germaniei şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;

– negarea rolului decisiv al poporului sovietic în înfrângerea Germaniei;

– negarea misiunii umanitare a URSS în „eliberarea” statelor europene;

Amenzi între 1.000 și 100.000 de ruble rusești pentru cei care încalcă noua interdicție

Încălcarea legii respective va fi sancționată cu amenzi usturătoare:

  • amendă între 1.000 și 2.000 de ruble rusești sau o arestare administrativă de 15 zile pentru cetățenii ruși.
  • amendă de la 2.000 la 4.000 de ruble rusești pentru funcționarii publici;

Abaterile repetate vor avea ca rezultat pedepse suplimentare:

  • amendă îmtre 2.500 și 5.000 de ruble rusești pentru cetățenii ruși sau o pedeapsă privativă de până la 15 zile;
  • amendă de la 5.000 la 20.000 de ruble rusești pentru funcționarii publici;
  • amendă de la  50.000 la 100.000 de ruble rusești pentru persoanele juridice sau o suspendare administrativă a activităţilor lor pentru 90 de zile;

Examinarea cauzelor va fi atribuită competenţelor judecătorilor, funcţionarilor organelor de afaceri interne (poliţie) şi angajaţii Roskomnadzor. Aceștia vor avea dreptul de a întocmi protocoale cu privire la infracțiunile respective.

Faptul că Vladimir Putin își numește regulat dușmanii ucraineni „neonaziști” a ridicat semne de întrebare în spațiul publice, iar specialiștii politici au încercat să găsească motivul pentru care acesta se folosește de acest termen.

De ce vorbește Putin tot timpul despre naziști? Adevărul din spatele strategiei liderului de la Kremlin

„Înfruntarea cu forțele neonaziste din Ucraina era inevitabilă, ele își alegeau un moment să atace”. Aflat la Vostocinîi, în Extremul Orient rus, Vladimir Putin a repetat marți, 12 aprilie, refrenul cu o Ucraină pretins nazistă.

Un argument de propagandă construit de la zero pe care președintele rus îl invocase cu câteva zile înaintea lansării ofensivei, apoi din nou în ziua atacului. A scos de la naftalină un termen care a fost puțin auzit după 1945: „denazificare”. Insistând pe comparația între Germania nazistă și Ucraina lui Volodimir Zelenski, stăpânul Kremlinului a mers până acolo încât a acuzat Kievul de „genocid”.

Dacă în Occident aceste referiri au putut părea cam anacronice, ele se înscriu în Rusia într-un cult al „Marelui război de apărare a patriei”, cum este numit al doilea război mondial în țară. O politică a memoriei care trece printr-o reabilitare a rolului lui Stalin (1878-1953) și urmărește să refacă măreția sovietică, a cărei armată a triumfat asupra celui mai mare rău al secolului al XX-lea.

O retorică deja utilizată

Să-ți numești dușmanii naziști? Manevra nu e nouă, subliniază Galia Ackerman, istoric și specialistă a lumii ruse.

„Stalin îi numea deja naziști pe cei care cereau mai multă libertate și democrație. Mareșalul Tito [conducătorul Iugoslaviei, 1892-1980] de exemplu – nu conta că el a luptat împotriva germanilor în timpul războiului”, explică ea, conform L’Obs.

Reluând retorica dușmanului nazist, președintele rus se poziționează ca moștenitor al măreției sovietice.