Este stare de tensiune maximă în Coaliția de guvernare. Vlad Voiculescu pare să aibă probleme mari chiar printre colegii săi de la Putere. Liberalii se gândesc serios să ceară demiterea lui Voiculescu. Vicepreşedintele PNL Ben Oni Ardelean a declarat sâmbătă că va solicita premierului Florin Cîţu demiterea de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Acest lucru ar urma să se petreacă în cadrul Biroului Politic Naţional al partidului,

“În calitate de vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal, voi solicita premierului Florin Cîţu, în cadrul Biroului Politic Naţional, demiterea de urgenţă a ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Tot circul, bâlbâiala şi bătaia de joc la adresa pacienţilor de la Spitalul Foişor a umplut paharul. Pacienţii cu diferite boli nu mai pot fi ignoraţi şi daţi la o parte în detrimentul pacienţilor infectaţi cu COVID. Chiar dacă managementul Spitalului Foişor s-a opus transformării în unitate COVID-19, printr-o scenă similară cu prelungirea carantinării Timişoarei, s-a dat un ordin – ignorând voinţa şi argumentele celor de acolo – prin care au fost evacuaţi în toiul nopţii zeci de pacienţi”, a scris Ardelean pe Facebook.

Voiculescu este depăşit de situaţie

El a menționat că Voiculescu este direct răspunzător de trauma trăită de pacienţii evacuaţi, avizând propunerea DSU.

“Semnalez de câteva luni bune derapajele, stângăciile şi atitudinea acestui ministru. Din păcate, nu am avut parte de revizuiri ale strategiei, gândirii, comunicării sau creării de proceduri. Este clar pentru toată lumea că domnul Voiculescu este depăşit de situaţie, iar astfel vom face un bine atât lui, cât şi pacienţilor din România. Ministerul Sănătăţii are nevoie de un ministru competent la cârma sa. Să-l găsim urgent”, a transmis Ardelean.

Trebuie spus că Vlad Voiculescu a fost atacat furibund pe fondul scandalului de la Spitalul Foișor. Imaginile șocante de la Spitalul Foişor din Bucureşti care a fost evacuat în regim de urgenţă pentru a fi transformat în spital COVID-19, a stârnit un val de reacții dure pe scena politică.